N-am făcut niciodată Revelionul la restaurant. Niciodată, înainte de ’89… Părea un plan prea îndepărtat. Nu, nu irealizabil, dar îndepărtat. Eram tineri. Mai aveam timp.
Revelionul la restaurant era „pentru oameni aşezaţi”. În plus, nu ne depărtasem aşa de mult de copilărie şi de nostalgia uliţelor satului – cu zăpadă groasă, care scârţâia la fiecare pas; cu garduri şui, dincolo de care vegheau case albăstrui, cu lămpi aprinse în fereastră.
Acum o sută și nouă ani (109), Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor și a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea națiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere. Citește mai mult
Multe mai găseşte omul sub brad, de Sărbători! Dar un prunc?… De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, ăsta este simbolul Crăciunului. În Sfânta Familie, de Crăciun, a venit pe lume Pruncul Iisus. Am putea spune că orice familie în care sărbătorile iernii aduc în dar… copii e de două ori binecuvântată. Dar o familie în care asta se întâmplă nu o dată, nu de două ori ci… de trei ori!? E vorba despre Casa Regală a României. Citește mai mult
Ion Murgeanu: EXCELSIOR. Medalioane literare. Eseuri culturale, 2009. Cronică la volumul Toamnă în Casiopeea, Simona Nicoleta Lazăr, Editura Ager, 2004.
Un discontinuu epitalam, în registru genuin romantic, dar nimic retro, este cea de a patra carte de versuri a Simonei Nicoleta Lazăr – poetă care a strâns până acum şi un paner de premii pentru poezie, la diferite concursuri şi festivaluri regionale şi naţionale, “pentru ea şi uneori şi pentru alţii”, cum de altfel, blânda şi totuşi apriga moldoveancă (n. Bacău, 1968) ştie puncta, când vine vorba să se “disculpe” de starea ei generală de binevolenţă. Micuţă, dar nu şi îndeajuns de “negricioasă” ca să semene în totul cu biblica mireasă a regelui Solomon din Cântarea Cântărilor, ochii ei probabil căprui, ard doruri învăluite cu grijă pentru profani, dar prea la vedere în poezia sa, pentru cunoscători. Citește mai mult
Foiletând meniurile de patrimoniu postate pe site-ul Bibliotecii Naționale a Franței, în căutarea acelora care au legătură cu România (personalități/ evenimente oficiale), am descoperit acest meniu din Colecția de patrimoniu a Bibliotecii Municipale din Dijon, de la Dineul oferit în onoarea lui Nicolae Ceaușescu de președintele Franței, Valéry Giscard d’Estaing, la Palatul Elysee, în 23 iulie 1980. Meniul e ilustrat cu o reproducere a lucrării „Plânsul poetului”, aflată la Muzeul Luvru, operă a lui Gustave Moreau. Citește mai mult
Multe efecte negative mai are și junk-food-ul! Și dacă îți zici că nu-s așa mare problemă câteva sute de grame în plus, la cântar (că tot are românul vorba aia: „grasă și frumoasă”), sunt alte semne care „te trag de mânecă” și-ți zic să te oprești (sau măcar să rărești consumul de junk-food – că românul nostru mai are-o vorbă de duh: „mai răruț, că-i mai drăguț”).
Acuma, dintre câte lucruri rele se pun în cârca junk-food-ului, eu am ales unul care, mai ales de la o vârstă încolo, trebuie să ne pună pe gânduri. Mâncarea „junk” ne îmbătrânește pielea! Citește mai mult
Ingrediente: măruntaie de la o gâscă, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, un buchețel de pătrunjel verde, 50 g țelină, 50 g gris de grâu, 4 ouă fierte tari, 100 g ciuperci, 2 roșii, sare, boia de ardei dulce, 3 gălbenușuri de ou. Citește mai mult
Ingrediente: 1,250 kg carne de berbec (sau de miel, de vită ori de porc) – se folosește carnea de la piept, picior ori spată; 250 g amestec de rădăcinoase (morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel), o ceapă de mărime medie, 3 căței de usturoi, 10-15 ardei capia, o căpățână de varză medie (600-700 g), 600 g cartofi, condimente: paprika dulce și sau iute, măghiran, semințe de chimen, o frunză de dafin, o lingură de pătrunjel verde mărunțit, 20 g sare. Citește mai mult
Știu, știu ce veți fi gândind! Că Papa de la Roma cunoaște pașii de Tango. Sigur că-i cunoaște, doar s-a născut în țara Tangoului. Nu-i e străin nici sunetul bandoneonului, nici ritmul lui sfâșietor și, cu siguranță, în adolescența lui fierbinte va fi cunoscut și gustul trandafirului strâns între dinți.
Noi, românii, iubim marea, vara. Iernile le facem la munte… Ori „sorim” emoții și vise în „țările calde” – iar sudul francez nu e neapărat încadrat, pentru noi, în această ultimă categorie (avem nevoie de locuri mai sudice, încă).
Totuși, din veacul al XVIII-lea, când segmentul de „loisir” al industriei ospitalității începe să se dezvolte în Occident, țărmurile cu ierni blânde ale Coastei de Azur au devenit ținta predilectă a vilegiaturiștilor aristocrați ai Europei. Nordicii – apoi britanicii, nemții, rușii – făcuseră „pârtie” (deși cuvântul ăsta aparține altui tip de spațiu geografic) spre „țărmul frumos” al Nisei. Turiștii hivernali (și între ei aproape toate capetele încoronate ale Europei) se simțeau bine aici, din toamnă până-n primăvară și nu-i de mirare că, încet-încet, s-au înmulțit și hotelurile, și restaurantele, și vilele și palatele private. Iar timpul carnavalesc găsea frumoasa și tihnita așezare într-o lumină spumoasă, îmbătată de șampanie și flori.
