M.A.T.C.A. – parteneriat de vârf într-un proiect de incluziune socială a grupurilor vulnerabile

Traversăm o perioadă în care tot mai multe persoane intră în categoria grupurilor vulnerabile, din punct de vedere social – și nu vorbim aici numai de vârstnici – dar și de tineri care, din lipsa condițiilor pentru completarea educației sau în contextul unui mediu inadecvat problemelor de azi ale econonomiei de piață nu reușesc să își construiască un traseu care să-i așeze deasupra „liniei de plutire”. Pentru toate cazurile care apar – înmulțindu-se parcă în progresie geometrică – sunt prea puține inițiativele de genul celei care a fost lansată joi, 30 octombrie, cu concursul a cinci asociații neguvernamentale cu o bogată experiență în formarea resurselor umane, într-un corpus de meserii pentru care există cerere pe piața muncii.

Asociaţia ANCE EUROPE împreună cu “AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane (A.N.S.R.U), Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC), Fundaţia Doina Levintza şi Athens Network of Collaborating Experts (ANCE), Grecia, au lansat joi, la Centrul Socio-cultural „Jean Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, proiectul “M.A.T.C.A.” – “Muncă – Adaptabilitate – Tradiţie – Coeziune – Acţiune” POSDRU/168/6.1/S/145899.

IMG_1691 Citește mai mult

Campanie umanitară: Marian vrea să facă primii pași! Ajută și tu!

Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe Marian cu mare greutate, cu multă durere, și … a murit. Familia băiețelului a mai primit o veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav. Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu face toate exerciţiile recomandate de către medici. Citește mai mult