O raţă fandosită şi un bou la modă

La „Le Boeuf à la Mode” se poate lua şi astăzi, ca acum un veac, o cină pariziană fabuloasă. E de ajuns să ajungi pe strada La Bruyerre, nu departe de celebra Place Pigalle şi să cauţi un imobil pe frontonul căruia se află un mic element decorativ reprezentând… un bou care poartă o pălărie „à la Belle Epoque”. Cu alte cuvinte e… un bou la modă!

Citește mai mult

„Mazzarelle” sau povestea neobișnuitelor sarmale din Abruzzo

În Abruzzo – regiune italiană situată între Apenini și Adriatică, pe la mijlocul „pulpei cizmei italiene” – carnea de ovine are un caracter dominant în reţetarul local. Mielul, oaia, berbecul – ca şi “verişoara” lor, capra – se regăsesc în felurile de mâncare din toate cele patru provincii ale regiunii. Păstorii obişnuiesc să prepare mielul “a catturo”, adică fiert mocnit într-un ceaun uriaş, cu toartă, prins într-un cârlig şi aşezat pe un trepied de fier (pirostrii, am spune noi) sub care se face foc deschis. Carnea, tăiată în bucăţi, se aşază pe fundul ceaunului, adăugându-i-se ulei, slănină, pătrunjel, salvie, ceapă, boia şi, dacă e nevoie, puţină apă. Pe cât posibil, se lasă să fiarbă în suc propriu, pe îndelete. Când este gata, se trage ceaunul deoparte şi se mănâncă întingând în sos bucăţi de pâine sau chiar de polenta.

Citește mai mult

Crap à la La Vallière – o „reţetă de metresă”

Am scris de nenumărate ori despre rețetele demne de masa unui rege…. De ce n-am încerca, de data aceasta, și o rețetă de… metresă? Acele femei puternice, legendare, care au fost adeseori părtașe la bunele (și relele) din viața regilor Franței – o Madame de Pompadour sau o Diane de Poitier, spre exemplu – au și ele partea lor de glorie pe tărâmul artei culinare.

Așa cum poeții de la curte le închinau lungi poeme, bucătarii creau pentru ele adevărate simfonii gastronomice. Una dintre aceste femei fatale de la curtea franceză a fost Ducesa Louise Françoise de La Vallière (1644-1719), amanta oficială a Regelui Ludovic al XIV-lea.
Citește mai mult

„Ea a venit pe fereastra bucătăriei”. Rețeta de biscuiți dintr-o carte de bucate BEATLES

Ea a venit pe fereastra bucătăriei. Ea – cum care Ea? Inspirația, desigur. Sau muzica? Stephen J. Spignesi publica, în urmă cu două decenii, o carte de bucate ale cărei rețete, toate, au fost inspirate de muzica legendarei formații britanice Beatles.

„She Came in Through the Kitchen Window” este titlul acestei cărți (o parafrază la melodia Beatles-ilor „She Came In Through The Bathroom Window”), scrisă cu mult umor (și cu multă știință culinară), din care puteți găti în timp ce fredonați melodiile celor patru „muschetari” ai rockului.

Citește mai mult

Rețete istorice din Transilvania. Supă-gulaș de varză, în stil ardelenesc

Ingrediente: 1,250 kg carne de berbec (sau de miel, de vită ori de porc) – se folosește carnea de la piept, picior ori spată; 250 g amestec de rădăcinoase (morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel), o ceapă de mărime medie, 3 căței de usturoi, 10-15 ardei capia, o căpățână de varză medie (600-700 g), 600 g cartofi, condimente: paprika dulce și sau iute, măghiran, semințe de chimen, o frunză de dafin, o lingură de pătrunjel verde mărunțit, 20 g sare. Citește mai mult

Aperitive, entree sau mezelicuri

Între cele două războaie mondiale, în București se arătau lumii cu glorie băcăniile lui Dragomir Niculescu, Ciobanu și Babeș, care nu vindeau doar pentru acasă fel și fel de mezeluri, brânzeturi, vânaturi pentru hors d’oeuvres, îți surândeau în prăvălie și te îmbiau zicând: „Ce să mai pierdem vremea vorbind? Poftiți în prăvălie, la ora aperitivului, și vă veți convinge”, apoi te invitau zicând: „ Puteți gusta și-aici câte ceva de poftă!”.

Băcăniile celor trei erau doldora de icre negre moi, pește afumat, pește sărat, batoguri de cegă și morun, zacuști, cârnăciori de vițel de căpriori, foie- gras, brânzeturi cu mucegai, bujenițe adică pastrămuri de toate genurile, mușchiuleți fierți, afumați și învârtiți în sfoară, fazani întregi fazendați și afumați după rețete vânătorești, șunculițe de Praga, slăninuțe cu șorici ținute în saramură, pateuri de porc și de curcan, crenwurști subțiri, icre de Manciuria, icre de crap bătute cu ulei și multă lămâie.

Petre Carp, mare om politic, prim ministru, unul din fondatorii societății literare ieșene „Junimea”, de multe ori băga capul pe ușa prăvăliei lui Niculescu și întreba de excelenta brânză franceză numită Reblochon; Alexandru Marghiloman, distins om politic, de o eleganță desăvârșită, și dânsul crăpa ușa băcăniei cumpărând gorgonzola, brânză italienească, et caetera.

Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut și sub numele de Păstorel, ……………………………..

Citește continuarea pe Kera Calița

Răcitură de splină – rețeta Kerei Calița

„Dacă ai colesterină
Și durere de ficat
Fă meniuri pentru dietă
Nu mă ține cu vânat.”

Într-un oloi se pun la fiert o jumătate de kg de oase de vițel și 500 grame șorici de porc după ce au fost oasele sparte și opărite, spălate în multe ape reci. Toată taina unei piftii stă în greutate, cantitatea de apă trebuie să fie de 3 ori mai mare decât atârnă oasele, șoriciul și carnea. Cât se lasă oasele și șoriciul să fiarbă molcom, molcom, noi luăm o splină întreagă, de i se mai zice și ficat țigănesc, și-o presurăm cu puțină sare, nucșoară rasă, 10 boabe de piper, o frunză mică de dafin, 200 ml vin alb, 2 cuișori. Apoi curățăm 2 morcovi, 2 cepe, o frunză de țelină, și o rădăcină de pătrunjel, pe care le răsturnăm în fiertură o dată cu splina.

…………..

Citește continuarea pe blogul KERA CALIȚA