Ingrediente: măruntaie de la o gâscă, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, un buchețel de pătrunjel verde, 50 g țelină, 50 g gris de grâu, 4 ouă fierte tari, 100 g ciuperci, 2 roșii, sare, boia de ardei dulce, 3 gălbenușuri de ou. Citește mai mult
Ingrediente: 1,250 kg carne de berbec (sau de miel, de vită ori de porc) – se folosește carnea de la piept, picior ori spată; 250 g amestec de rădăcinoase (morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel), o ceapă de mărime medie, 3 căței de usturoi, 10-15 ardei capia, o căpățână de varză medie (600-700 g), 600 g cartofi, condimente: paprika dulce și sau iute, măghiran, semințe de chimen, o frunză de dafin, o lingură de pătrunjel verde mărunțit, 20 g sare. Citește mai mult
Într-o istorie a gastronomiei maghiare, în care am găsit o foarte interesantă teorie legată de poziţia bucătăriei din Ardeal şi de influenţele pe care le-a exercitat, de-a lungul secolelor, asupra celei din Imperiul Austro-Ungar, o reţetă mi-a atras atenţia. Este vorba despre Tusnad libamell, o savuroasă modalitate de preparare a cărnii de gâscă. Citește mai mult
(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)
Timbales milanaises / Timbale milaneze
Combinație stranie de aluat de tartă și macaroane, timbala milaneză cunoaște azi o simplificare a rețetei care o face accesibilă gospodinei moderne. Am preferat însă să reconstituim aici o rețetă de epocă, așa cum o propuneau, în 1856, Urbain Dubois și Émile Bernard, într-un uriaș manual de gastronomie clasică, pe înțelesul bucătarilor nobilimii ruse, veniți să se școlească la Paris. Cum asta e și epoca în care Grigore Capșa ucenicea pe lângă patiserii de la vestita Casă Boissier din orașul de pe Sena, ne putem imagina lesne că o rețetă asemănătoare i-a fost și lui sursă de inspirație. Citește mai mult
(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)
[Potage] à la St. Germain / Supă St. Germain
Termenul „à la St. Germain” se referă la garnitura de mazăre verde (boabele se pasează ori se zdrobesc, pentru a se obține un piure mai mult sau mai puțin fin) care se adaugă într-un consomeu clasic (rețeta consomeului este cea prezentată anterior – vezi Consommé à la royale). Citește mai mult
(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)
Consommé à la royale / Consomeu regal
Consomeul nu este o supă sau o simplă fiertură, așa cum se face în mai toate casele, fără finețuri și desăvârșiri gustative. Pregătirea lui cere ceasuri întregi, răbdare, știință pentru a face zeama limpede și savuroasă. Până la un punct anume, tehnologia de preparare a consomeurilor se aseamănă, ceea ce le deosebește și ne permite să le dăm nume de ținut minte peste veacuri este… garnitura – cum zic marii gastronomi (francezi) – sau, ca s-o luăm pe limba neamului nostru, „legătura”, „pârgălașul”. De fapt, e mai mult decât o simplă „legătură”, după cum se va observa ceva mai încolo.
Consomeul „à la royale” este una dintre piesele de rezistență ale marii bucătării franceze și începe, evident, prin fierberea inițială a câtorva ingrediente de bază. Cantitățile le vom da ca pentru o familie mărișoară sau ca pentru o masă de duminică, cu invitați. Citește mai mult
(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)
Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice. Citește mai mult
Oricât ar părea de curios, strămoșii noștri daci și romani habar nu aveau de dulceață. Nici Ștefan cel Mare nu a mâncat dulceață – cum nici mămăligă nu i-a fost dat să guste. Și asta pentru că, până la un moment anume al istoriei, europenii au conservat fructele numai în două feluri: uscate și puse la păstrare în miere (de altfel, varianta asta, cu fructele puse în miere, iar borcanul – sau chiupul de lut – îngropat în pământ aveam s-o întâlnesc și-ntr-un sat din Moldova, și-ntr-unul dintr-o insulă grecească, semn că unele rețetare străvechi încă se mai păstrează, pe ici pe colo). Citește mai mult
„De la noi de la fereastră/ Din fereastră de la noi/ Te-am văzut mândro-n război/ Te-am văz’t mândro la război/ Cum dădeai cu brâzlele și-ntorceai cu ițele/ Atunci m-am gândit în mine / Doamne, cât ar fi de bine/ Să fiu mândră lângă tine./Să mă fac o suveicuță/ Să mă porți, mândro,-n mânuță/ Să mai din mână-n mână/ Măcar, mândro, o săptămână…”
Cu picioarele goale, cu pantalonii suflecati pana peste genunchi, cativa barbati tineri inaintau prin apa Tazlaului. Se pornise „vanatoarea de raci”. Citește mai mult