BANCHETUL ÎN ONOAREA LUI VASILE ALECSANDRI, „POETUL ÎNTREGII LATINITĂȚI”
(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)
Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice.
Fraternitatea latină se polarizase, în cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea, în jurul Mișcării Felibri, sprijinită de savanți și literați care găsesc cu cale, astfel, să se opună panslavismului promovat de Imperiul Țarist și pangermanismului determinat de întinderea stăpânirii prusace în Europa. Ceea ce începuse ca o înfrățire între catalani și provensali avea să capete altă aură atunci când Roumanille și Mistral își unesc forțele pentru a tipări, trimestrial, „Revue des langues romanes” și a-l sărbători pe Petrarca la Avignon, în 1874. Pasul următor vine firesc. La Congresul din 1875 al Societății pentru Studiul Limbilor Romanice, ținut la Montpellier, se decide organizarea unui concurs de poezie având ca temă Cântecul latinului. Anunțul se trimite în toate cele patru zări ale Europei, pentru ca toți vorbitorii și poeții de limbi de sorginte latină să-și trimită creațiile. Români aveau să fie trei cei care răspund chemării: poetul Vasile Alecsandri, profesorul gălățean Romulus Scriban și încă un poet de la Târgu Mureș, al cărui nume s-a pierdut în neant. Cei trei români au concurat alături de alți 53 de poeți din întreaga lume neo-romanică.
Oricare vor fi fost orgoliile celorlalți, despre Alecsandri știm sigur că el nu viza premiul – o superbă cupă de argint –, ci vedea participarea sa drept o excelentă mișcare de… PR făcută în favoarea țării sale. Da, își dorea să arate lumii că, la porțile Orientului, există o țară-soră, ai cărei locuitori vorbesc și scriu într-o limbă-soră. Că Principatele Române, care-și jucau cartea Independenței, reprezentau o „insulă de latinitate” în Răsăritul Europei. Poetul citise în presa vremii anunțul concursului și, cu numai câteva săptămâni înainte de termenul limită, scrise în grabă „Cântecul gintei latine”; îl traduse în franceză (aceasta a fost una dintre cerințele participării”), își alese un motto – „Apa trece, pietrele rămân” – și… gata! Poezia, o dată trimisă la Montpellier, avea să intre în malaxorul competiției. După mărturiile fiicei sale, Maria Bogdan, poetului nu i-a trebuit mai mult de un sfert de ceas pentru a scrie versurile. Vom înțelege, așa, de ce aproape că nu i-a venit să creadă că premiul cel mare i se atribuise lui și, în ciuda telegramei care îl chema la Montpellier, nu dădu curs invitației.
Din partea comitetului de organizare a fesivităților de premiere, la Mircești ajunsese următoarea telegramă:
19 mai 1878, Alecsandri, Mirceşti
„Juriul compus din Mistral, Tourtoulon, Quintana, Obedenaru şi Ascoli vă decernează în unanimitate premiul cântecului latin”. Vă aşteptăm.
Roque Ferrier
Și… nici un răspuns. O dată serbările începute, observând lipsa aceluia ce urma să primească marea cupă de argint a latinității, Albert de Quintana trimite o a doua telegramă:
22 mai 1878, V. Alecsandri, Gara Mirceşti, Roman
„Primiţi, cu cordialele mele felicitări, urările ce le facem pentru România dumneavoastră, care sunteţi un mare poet. Binevoiţi a fi ecoul simpatiilor poeţilor latini reuniţi la Montpellier”.
Albert de Quintana
Abia acum poetul înțelese, în sfârșit, că gloria este a lui și răspunde la fel de cordial:
Domnului Albert de Quintana
Preşedintele societăţii pentru studiul limbilor romane. Montpellier
„Raportând preţioasele Sale simpatii asupra ţării mele, Societatea limbilor romane mi-a făcut îndoit de scumpă pronunţarea sa în favorul meu. Binevoiţi vă rog a fi interpretul aceluiaşi sentiment pe lângă confraţii mei latini, şi a primi personal prea sincera mea gratitudine”
Alecsandri
Era însă prea târziu pentru a se porni la drum și a ajunge, la 25 mai 1878, la festivitatea decernării marelui premiu. Pentru Alecsandri, anume, Montpellier va reitera serbările acestea 4 ani mai târziu. Însă, între timp, Bardului de la Mircești i se pregătesc alte banchete și festivități acasă, în țară.
Chiar dacă e aceasta o pagină de istorie literară ce se cuvine a fi amintită – fie și numai pentru că premiul acordat lui Alecsandri vine în contextul în care Principatelor Române abia ce li se recunoștea Independența, în urma unui război în care se aliaseră cu rușii, împotriva otomanilor –, ne vom opri mai puțin asupra datelor sale stricte. Vom face referire, însă, mai pe-ndelete, la ceea ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu, la București. Marele Banchet în onoarea poetului Alecsandri, oferit de societataea „Les Amis de la Litterature”, pe 2/3 iunie 1878. Conceperea meniului și pregătirea lui a revenit Casei Capșa – care-ncepea binișor să se-așeze pe Calea Victoriei, edificându-și o glorie seculară. Locul în care lungile mese aveau să fie întinse a fost însă altul. Sala cea mare a Teatrului Național. Și asta pentru că nu mai puțin de 500 de persoane fuseseră invitate să fie de față.
2 iunie 1878
BANQUET en l’honneur du Poéte V. ALEXANDRI donné par LES AMIS DE LA LITTERATURE
/
Banchet în onoarea Poetului Vasile Alecsandri, oferit de Amicii Literaturii
MENU
Consommé à la royale / Consomeu regal
[Potage] à la St. Germain / Supă St. Germain
HORS D’OEVRES ASSORTIS / Antreuri
Timbales milanaises / Timbale milaneze
Sterlet mayonnaise à la tartare / Cegă cu maioneză tartar
Filets de boeufs à la printanière / File de vită à la printanière
Aspics de foie gras en Caisses / Aspic de foie gras
Artichauts Sauce hollandaises / Anghinare cu sos olandez
SORBET
Marquise Cerises au Kirsch / Marchiză cu Kirsch de cireșe
Poulets nouveaux rôtis / Puișori rotisați
SALADE
Fromages assortis / Brânzeturi asortate
Gateaux delices pistaches et Orange / Prăjituri cu fistic și portocale
DESSERTS
Fruits frais, Fours glacés, Bonbons / Fructe proaspete, biscuiți glasați, bomboane
VINS
Madére
Vieux Cotnar
Médoc
Champagne Frappé
(Meniu propus și servit de Casa Capșa)
În această etapă a istorie noastre vom trece la reconstituirea rețetelor din meniu, folosindu-ne cu precădere de cărțile de bucate din secolul al XIX-lea și începutul următorului. Sigur, o parte din instrumentarul de acum un veac nu se mai regăsește în bucătăria modernă. Însă, în cea mai mare măsură, toate aceste rețete sunt ușor de pregătit și azi. Doar timp și răbdare să ai, că pe atunci viața nu se trăia pe fugă…
Află rețetele dând click mai jos:
Bibliografie
*** – „L’Art culinaire français”, sub direcția lui Jaques Jourlet, Flammarion, Paris, 1950
*** – „Larousse gastronomique”, cu concursul Comitetului gastronomic prezidat de Joël Robuchon, Larousse, Paris, 2004
BACALBAȘA, Constantin – „Dictatura gastronomică. 1501 rețete de mâncări”, ediție îngrijită, revizuită și adnotată de Simona Lazăr, Editura Cartex, București, 2009
BERNARD, Émile, DUBOIS, Urbain – „La Cuisine classique, études pratiques, raisonnées et démonstratives de l’école française appliquée au service à la Russe” (2 Volumes), Paris, 1856
DUBOIS, Urbain – „Grand livre des pâtissiers et des confiseurs”, Paris, 1883
FREDERIC, Emil – „Manual practic de cofetărie, pentru cofetari și particulari, cu peste 800 rețete alese”, Cultura Românească, București, 1928
GUICHARD, Em., WAYGART, C. – „Călăuza bucătăriei franceze”, Tipografia „Cultura Poporului”, București, 1928
ILIESCU, Trandafir, PARASCHIV, Ioan – „De la hanul lui Șerban Vodă la hotel Intercontinental”, Editura Sport-Turism, București, 1979
MONTAGNÉ, Prosper, SALLES, Prosper – „Le grand livre de cuisine”, Flammarion, Paris, 1929
PELLAPRAT, Henri – „La cuisine de tous les jours. Recueil de 900 recettes de cuisine”, Bibliothèque du Journal Le Cordon Bleu, Paris, 1920
PELLAPRAT, Henri – „Le Guide des Hors-d’Oeuvre. Recueil de Recettes Simples et Pratiques pour la présentation des Hors-d’Oeuvres froids et chauds suivi d’une série de Salades Composées”, Bibliothèque du Journal Le Cordon Bleu, Paris, 1926
SAINT-ANGE, E., M-me – „Le livre de cuisine de Mme E. Saint-Ange. Recette et méthode de la bonne cuisine franҫaise”, Librairie Larousse, Paris, 1927