Istoriile neobișnuite ale Casei de Monaco. Mezalianțe cu actrițe și cântărețe de cabaret. Copii adoptați de propriii tați

Obişnuim să asociem liliputanul principat monegasc cu povestea tulburătoare a Prinţesei Grace de Monaco. Ilustrează cel mai bine mitul Cenu­şăresei, în contextul secolului al XX-lea! Ea nu este însă singura „cenuşăreasă” care a dat peste cap ritmurile Casei Grimaldi. Doar că ea a făcut-o cu stil, adulată de o lume întreagă!

Grace Kelly, frumoasa actriţă americană care a cucerit inima Prinţului Rainier III de Monaco, are, în ceea ce priveşte popularitatea de care s-a bucurat – şi nu doar în rândul populaţiei mo­negasce, ci în lumea întreagă –, un singur cores­pondent: Lady Diana, prima soţie a moştenitorului tronului Angliei, Prinţul Charles. După ce strălucise în „Mogambo”, alături de Clark Gable, după ce îl întâlnise, în anii ’50, pe regizorul Alfred Hitchcock, regele suspansului şi unul dintre ultimii săi mari mentori artistici, după ce jucase alături de Marlon Brando în „On the Waterfront” – ca să punctăm doar câteva dintre reperele memorabile ale carierei sale, la vârsta de 26 de ani, Grace este sedusă de pro­punerea prinţului monegasc de a juca un cu totul alt rol, acela de… prinţesă.

Rainier III şi actriţa de la Hollywood

grace-si-ranier-de-monaco„Scânteia” s-a aprins în 1955, când Grace Kelly a fost invitată la o sesiune de fotografii (un shooting, am spune azi) împreună cu principele Rainier, la palatul acestuia din Monaco. Grace se afla atunci la Cannes, ca membră în delegaţia americană prezentă la prestigiosul festival de film Palme d’Or. Coincidenţă sau nu, ea avea să joace, la întoarcerea în America, în filmul „The Swan”, rolul unei prinţese. Citește mai mult

„REGELE SPĂRGĂTORILOR”. Legenda unui FANTOMAS de București

În Bucureştiul anilor ’20-’30 ai secolului trecut, Ludwig Gemming devenise o figură legendară, aşa cum fusese, înainte de război, banditul Bilici. Pe „regele spărgătorilor” îl întrecea în faimă doar „regele bălţilor”, Terente, celebrul bandit lipovean pe numele său adevărat Ştefan Vasali, care murise în vara anului 1927, în canalul Cravia, undeva, pe lângă Brăila.
gemmingGemming nu avea însă nimic din fizionomia de nelegiuit notoriu a lui Terente, care-şi câştigase o curioasă popularitate mai ales în rândul femeilor, datorită apucăturilor lui de „haiduc şi amant ideal”. Cu o înfăţişare blândă şi cu ochi albaştri sclipind de inteligenţă, pe Gemming l-ai fi bănuit mai degrabă că este un profesor de liceu sau un funcţionar cu mânecuţe, iar nu un infractor. Citește mai mult

“Barocul cantacuzin”. Lecţia de artă de la Biserica Fundenii Doamnei

fundenii-doamnei-detaliuDacă istoricii de artă nu s-au gândit încă să adauge termenului de “stil brâncovenesc” sau de “baroc brâncovenesc” pe acela de “baroc cantacuzin”, ar trebui poate să zăbovească asupra acestei idei. Căci, în plină epocă dominată de exuberanţa brâncovenească, spătarul Mihail Cantacuzino, unchiul dinspre mamă al voievodului, lăsa propria-i amprentă în arhitectura religioasă a vremii, prin cele cinci ctitorii ale sale – Mănăstirea Sinaia (1690-1695), Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu-Sărat (1691-1697), Schitul Titireciu (1700-1706), Biserica Fundenii Doamnei (1699) şi Colţea, cu întreg ansamblul (1701-1715). Citește mai mult

Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Două repere: 1859 și 1912

O zi cum este cea de azi – cu plinătatea ei de înțelesuri și de urmări în istoria unei națiuni, dar și cu sacul doldora de pilde, anecdote, mici istorii – nu poate să nu lase semne orișiunde. Chiar și-ntr-un cod de norme și de reguli de bună-cuviință.

cuza-in-1863
Alexandru Ioan Cuza, fotografie de W. Wollenteit 1861

Pentru un neam profund creștin, cum este al nostru, cu rădăcini adânci într-o ruralitate de care nu vrem (și n-avem de ce) să ne dezicem, buna-cuviință e chiar mai importantă decât bunele maniere.
Și fiind ziua cea a mare a Unirii celei Mici, nu pot să nu aduc vorbire despre Moș Ion Roată, țăranul cel înțelept din Divanul Ad-Hoc, împilat de boier, dar respectat de Vodă. Citește mai mult

Ianuarie 1870. Cuza, Eminescu, Carol I – două conexiuni neașteptate

Se scrie mult în miezul iernii, în contextul celebrării Unirii Principatelor Române. Dar se rostogolesc mereu aceleași fraze, se evocă aceleași figuri istorice, se jalonează istoria cu aceleași date. De-aceea, poate, găsesc cuvenit să vorbim astăzi despre un alt ianuarie, cel al anului 1870, în care personalități dintre cele mai puternice ale neamului românesc s-au întâlnit.
Alexandru Ioan Cuza se afla în surghiun. Pe tronul de la București se așezase deja Principele Carol de Hohenzollern. Eminescu, tânărul Eminescu, era student audiant la Viena.

tanarul-eminescu
Eminescu, fotografie de tinerețe, din prima jumătate a anului 1870.

Citește mai mult