Un principe regal în dar de Crăciun
Regina Maria și Principele Mircea – foto: Arhivele Naționale ale României

Multe mai găseşte omul sub brad, de Sărbători! Dar un prunc?… De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, ăsta este simbolul Crăciunului. În Sfânta Familie, de Crăciun, a venit pe lume Pruncul Iisus. Am putea spune că orice familie în care sărbătorile iernii aduc în dar… copii e de două ori binecuvântată. Dar o familie în care asta se întâmplă nu o dată, nu de două ori ci… de trei ori!? E vorba despre Casa Regală a României. Citește mai mult

Curtea Veche Publishing sărbătoreşte “Crăciunul regal” la Ateneul Român: un nou volum în colecţia “Cărţi Regale”

Miercuri, 11 decembrie, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale. AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor lansa volumul “Crăciunul regal”, o carte-bijuterie despre cea mai personală sărbătoare a oricărei familii: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani.   Evenimentul va avea loc în prezența autorilor în foaierul Ateneului Român (Str. Franklin nr. 1-3, București), iar intrarea va fi liberă. Citește mai mult

Prǎjitura Principele Nicolae

Pe 15 august 1921, Principele Nicolae al României, cel de al patrulea copil al cuplului regal Ferdinand şi Maria, împlinea 18 ani. Era zarvǎ mare la Curte şi, mai ales, era zarvǎ la cuhnii, unde urmau sǎ fie pregǎtite bucate alese pentru invitaţii la masǎ. Bucǎtarul Edner dǎduse indicaţii pentru prepararea unui desert special, pe gustul tânǎrului principe. Prǎjitura avea sǎ fie uşoarǎ, iar aroma dominantǎ era cea de fistic. Citește mai mult