Poetul despre poeți – Gellu Naum, Cărțile cu Apolodor

In memoriam Gellu Naum. (n. 1 august 1915, București, România – d. 29 septembrie 2001, București, România).

În 2006, un pinguin imperial primea Oscarul, cel mai râvnit trofeu al lumii de celuloid. Filmul documentar „Marșul pinguinilor” al lui Luc Jaquet, produs împreună cu National Geographic și beneficiind, în versiunea în limba engleză, de vocea inconfundabilă a lui Morgan Freeman, a câștigat sufragiile juriului Academiei de Film și admirația planetei. În același an, un alt pinguin avea să împartă felia de celebritate cu Imperialul lui Jaquet. Era Mumble, pinguinul dansator din filmul de animație „Happy Feet” (picioarele fericite), imaginat de George Miler.

Citește mai mult

Marcel Guguianu, „ucenic la Dumnezeu”

Fusesem avertizaţi: Aveţi grijă când intraţi să nu vă fure minţile „ielele lui Guguianu”! Zeci de torsuri feminine, în marmură şi bronz, himere armonizând universurile! Sculpturile lui Marcel Guguianu au năvălit spre noi, învăluindu-ne în dansuri şi şoapte… Din Bucureştiul torid nimerisem într-o legendă. Legenda continuă, numită arta lui Marcel Guguianu. Era miezul verii 2007, maestrul urma să împlinească a doua zi, pe 85 de ani… Citește mai mult

Două RECLAME pentru PARADIS
Două, da, pentru că cea dintâi a scris-o însuși Caragiale, oaspete din ce în ce mai des al Sinaiei, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea – pe când ședea în gazdă la „vilele Gentilini” de pe strada care se numește azi Avram Iancu. Vilele (la numerele 28 și 32, azi) se aflau vizavi de una dintre casele construite de un alt italian, A.G. Venturini (dar despre asta e de scris altădată… să ne amintim doar de Rică Venturiano din „Noaptea Furtunoasă” și de faptul că, chiar și după plecarea în Germania, familia ținea legătura cu „madam Venturini”, soția dezvoltatorului imobiliar A.G. Venturini).

Citește mai mult

O croazieră pe pachebotul „Sinaia”
Reclama publicată de ziarul Le Populaire : journal-revue hebdomadaire de propagande socialiste et internationaliste, în 28 iunie 1937, mi-a stârnit interesul pentru a căuta și alte informații cu privire la… Pachebotul „Sinaia”. Le Populaire anunța o croazieră de 9 zile în Mediterana (1-9 august), pentru un preț care pornea de la 810 franci (preț convenabil și clasei muncitoare, dacă luăm în calcul faptul că se anunța ca „Grande Croisiere Populaire”).

Citește mai mult

O raţă fandosită şi un bou la modă

La „Le Boeuf à la Mode” se poate lua şi astăzi, ca acum un veac, o cină pariziană fabuloasă. E de ajuns să ajungi pe strada La Bruyerre, nu departe de celebra Place Pigalle şi să cauţi un imobil pe frontonul căruia se află un mic element decorativ reprezentând… un bou care poartă o pălărie „à la Belle Epoque”. Cu alte cuvinte e… un bou la modă!

Citește mai mult

Weekend Top

1

„Și principesele scriu cărți de bucate, nu-i așa?”

Cât de strânsă este legătura între regalitate şi gastronomie au putut observa „cu ochiul liber” şi cei peste 300 de vizitatori ai Târgului Gaudeamus, care au participat, sâmbătă, 20 noiembrie, la lansarea volumului „Carte regală de bucate” – Editura Curtea Veche, semnat de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, precum şi cei peste 1.000 de cumpărători ai cărţii care s-au grăbit s-o achiziţioneze în cele cinci zile de târg.

Citește mai mult

2

Meniul de la învestirea președintelui J.F. Kennedy (și o rețetă în stil american)

A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trecute – mai precis pe 20 ianuarie – s-a împlinit exact o jumătate de secol de când John Fitzgerald Kennedy a rostit aceste cuvinte, în timpul discursului de la învestirea sa ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Începând din 1897 – de 114 ani, deci – învestirea în funcţie a unui preşedinte american are loc numai într-o zi de 20 ianuarie, la Capitoliu, după care Comitetul pentru Ceremonii Inaugurale este gazda celui mai important dineu din cariera unui conducător al SUA, în vreme ce pe Pennsylvania Avenue are loc o fastuoasă paradă, al cărei traseu, cu timpul, a devenit tot mai lung.

Dar să vedem ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, când cel mai iubit preşedinte american din istorie – „al 35-lea” – a fost învestit în funcţie. Născut la 29 mai 1917, în Brooklin, Massachusetts, J.F. Kennedy a fost primul preşedinte romano-catolic al Statelor Uni­te. Pe un ger de minus 5 grade, într-o zi însorită, dar cu multă – foarte multă! – zăpadă, J.F.K. a depus ju­ră­mân­tul, folosind Biblia veche a familiei Fitzge­rald. După acest moment, a urmat discursul inaugural – co­lile dactilografiate ale acestuia se află astăzi în Boston, Massachusetts, la „J.F. Kennedy Library and Museum”. În Washington a început apoi lunga şi impresionanta paradă de pe Pennsilvania Avenue. În paranteză fie spus, pentru a elibera bulevardul de zăpada abundentă, în noaptea precedentă şi în dimineaţa acelei zile a fost nevoie de o intervenţie a… militarilor, care au folosit inclusiv aruncătoare de flăcări.

Dineul de la Capitoliu

Dineul oficial a avut loc la Old Supreme Court Chamber, în clădirea Capitoliului, în prezenţa preşedintelui abia investit şi a vicepreşedintelui Lyndon Baines Johnson, iar meniul a inclus preparate din bucătăria americană. Gazde au fost membrii Comitetului pentru Ceremonii Inaugurale, din care făceau parte, la acea dată: John Sparkman (Alabama) – preşedinte, Carl Hayden (Arizona), Styles Bridges (New Hampshire), Sam Ratfurx (Texas), John W. McCormack (Mas­sachusetts), Charles A. Halleck (Indiana).

Meniul dineului a fost conceput astfel încât să pună în valoare bucătăria americană, prezentată însă în stil francez. S-a servit supă-cremă de roşii cu fulgi de porumb, crabi imperiali puternic condimentaţi, homari umpluţi în maniera Noii Anglii (cu unt brun), antricot de vită cu sos, pregătite în manieră texană, având drept garnitură roşii prăjite, cu parmezan şi pesmet, şi fasole verde cu migdale. Au mai fost servite felii de grepfruit şi avocado, pâine cu usturoi, foietaje pufoase cu unt, „cofeturi” digestive cu mentă, cafea. Vinurile, bineînţeles, au fost şi ele dintre cele mai bune din producţia americană, excelând cele produse în California. Nota de eleganţă franţuzească a servirii se pare că a fost opera (secretă) a soţiei proaspăt-învestitului preşedinte, Jacqueline (Jackie, cum i-a spus America), născută Lee Bouvier, cu care J.F.K. s-a căsătorit la 12 septembrie 1953.

Din acest meniu prezindenţial vă oferim reţeta antricotului de vită cu sos, pregătit în manieră texană. Ah! Sperăm că nimeni nu va vedea aici un semn premonitoriu al sfârşitului tragic al lui J.F.K. – încă deţine recordul de cel mai tânăr preşedinte al SUA – care a fost asasinat pe 22 noiembrie 1963, în Dallas, Texas! Să lăsăm deoparte această informaţie tristă şi să no­tăm reţeta.

Antricot de vită cu sos, în manieră texană

Ai nevoie de un antricot de vită, usturoi, sare de mare, piper măcinat, vin roşu, supă de vită. Se îm­pănează carnea cu feliuţe de usturoi, se presară sare şi piper. Se aşază antricotul în tavă, cu faţa în jos, şi se dă în cuptorul preîncălzit. Se lasă o jumătate de oră la temperatură mare, apoi se reduce temperatura şi se lasă încă cel mult două ore. Din când în când, se unge cu sosul din tavă. Se scoate carnea şi se porţionează, după ce s-a răcorit puţin. Sosul din tavă se degresează şi se adaugă în el vinul şi supa de vită, se lasă să clocotească până se obţine un sos legat. Carnea se serveşte alături de acest sos şi de garnitura dorită.

Text publicat în Jurnalul de duminică, 27 ianuarie 2011

Foto: Pixabay.com

Două versuri de argint

Despre poemele lui Dinu Olăraşu – mai ales despre cele din ultimul volum, „Vamă” (Editura Eikon, 2010) – s-a vorbit adeseori ca despre nişte „aproape haiku-uri”, probabil referirea fiind strict la lungimea (ori mai bine zis: scurtimea) grupului de versuri care le compun. Cred însă că este un clişeu superficial, care nu i se potriveşte şi asta nu doar pentru că micro-poemele lui au îndeobşte mai mult de 17 silabe.
Citește mai mult

4

Ciudir de pere și sâlvoiță de prune bistrițe

În spaţiul acela binecuvântat de Dumnezeu, unde Podişul Târnavelor întâlneşte coastele domoale ale Apusenilor, eşti îmbiat de gospodari cu tot felul de băuturi cu nume ciudate. Şi nu mă refer la vinuri şi alcooluri, ci la băuturi cu efect răcoritor, folosite adeseori, într-o manieră nemaiîntâlnită altundeva, pentru a pregăti diferite mâncăruri.

De altfel, Anamaria Grigoruţ, mentorul meu în bucătăria localnicilor din Bucerdea Vinoasă, mi le-a prezentat mereu aşa: „băutură răcoritoare/delicioasă şi mâncare”, nu cumva să mă îndoiesc. Dar să vedem despre ce este vorba.

Citește mai mult