La numai cateva zile de la inaugurarea Cazinoului din Sinaia, duminică, 8/21 iulie 1912, vețtile despre existența lui ajung în Occident. La Paris, se face reclamă stațiunilor de pe Valea Prahovei, îndeosebi Sinaiei, care poate oferi turistului francez tot ceea ce își dorește, de la hoteluri de lux la tripouri; la Viena… presa scrie despre frații Loebel, care s-au sinucis la două zile de la inaugurare, pentru că și-au pierdut întreaga avere la jocuri, în vreme ce Regele Carol însuși se plânge în ultima scrisoare pe care o trimite surorii sale, Prințesa Maria de Flandra, că la noul cazinou „din păcate se joaca mult prea mult”.
Două, da, pentru că cea dintâi a scris-o însuși Caragiale, oaspete din ce în ce mai des al Sinaiei, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea – pe când ședea în gazdă la „vilele Gentilini” de pe strada care se numește azi Avram Iancu. Vilele (la numerele 28 și 32, azi) se aflau vizavi de una dintre casele construite de un alt italian, A.G. Venturini (dar despre asta e de scris altădată… să ne amintim doar de Rică Venturiano din „Noaptea Furtunoasă” și de faptul că, chiar și după plecarea în Germania, familia ținea legătura cu „madam Venturini”, soția dezvoltatorului imobiliar A.G. Venturini).
Vârtejul provocat de crizele politice din ultimele luni și campania pentru alegerile locale mi-au reamintit un episod petrecut în urmă cu 86 de ani, cam în aceleași circumstanțe… Adică tot pe vremea alegerilor locale și tot la ceasul retragerii unui guvern – al majorității – și al înlocuirii lui cu unul format din reprezentanți ai opoziției.