UN MENIU/ O ZI – 7 februarie 2000

Ilustrat de Maurice Estève (1904-2001), colorist și reprezentant de seamă al artei non-figurative, acesta este un meniu de la dineul oferit de președintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, în onoarea președintelui Republicii Federale Nigeria, Olusegun Obasanjo, în data de 7 februarie 2000. Meniul – care odinioară făcea parte din colecția Guillaume Gomez, Chef la Palatul Elysée începând cu 1997 – este însoțit de programul muzical al dineului. Citește mai mult

UN MENIU/ O ZI – 1 ianuarie 1914

Lumea nici că visa, în prima zi a anului 1914, că nu peste mult timp războiul va acoperi Europa (și nu doar bătrânul continent) cu valuri de sânge și lacrimi. Era timp de petrecere, de speranță și de încredere că anul ce abia începea va veni cu vești și fapte bune… Astfel se simțeau, cu siguranță, alde Fournier, Faucher și Bouchard, la Dijon, respectabili cetățeni ai burgului. Citește mai mult

Meniuri hazlii de Sărbători sau „Revelionul de Crăciun” din 1910
Canapele. Foto: Pixabay

Acum o sută și nouă ani (109), Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor și a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea națiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere. Citește mai mult

Un dineu la Palais de l’Elysée, Paris, 1980. Ceaușescu, la masa lui Giscard d’Estaing
Valery Giscard d’Estaing și Nicolae Ceaușescu. (Photo by Pierre Vauthey/Sygma/Sygma via Getty Images)

Foiletând meniurile de patrimoniu postate pe site-ul Bibliotecii Naționale a Franței, în căutarea acelora care au legătură cu România (personalități/ evenimente oficiale), am descoperit acest meniu din Colecția de patrimoniu a Bibliotecii Municipale din Dijon, de la Dineul oferit în onoarea lui Nicolae Ceaușescu de președintele Franței, Valéry Giscard d’Estaing, la Palatul Elysee, în 23 iulie 1980. Meniul e ilustrat cu o reproducere a lucrării „Plânsul poetului”, aflată la Muzeul Luvru, operă a lui Gustave Moreau. Citește mai mult

O cină pentru trei împăraţi


Pe timpul Expoziţiei universale din 1867, de la Paris, Café Anglais (situată în unghiul format de rue Grammont şi Bvd. Des Italiens) avea să cunoască o rumoare neobişnuită în seara zilei de 7 iunie. Fan al cafelei englezeşti pregătite aici, Wilhelm I, regele Prusiei, i-a invitat la o cină specială pe alţi doi puternici ai zilei, aflaţi şi ei în trecere prin Paris cu prilejul marii expoziţii: Alexandru al II-lea, „ţarul tuturor ruşilor” şi Prinţul Bismark, cancelarul Germaniei. Citește mai mult

Era Napoleon al III-lea un mâncău?

Meniul unui dejun al Alteţei Sale Imperiale din 26 noiembrie 1862, spre exemplu, ar putea să ne ofere un răspuns la întrebarea: era sau nu Napoleon al III-lea un gurmand?
Pentru două persoane – respectiv Napoleon al III-lea şi soaţa lui, Eugenie de Montijo (contesă dintr-o ilustră familie spaniolă) – bucătarul imperial a pregătit: biftecuri cu cartofi copţi, fazan pe varză, patru frigărui de rinichi, patru cotlete de vită în manieră vieneză, cu garnitură de cicoare, cartofi à la Béarnaise, două jamboane, două porţii de pui în aspic, patru ouă cu sos Béchamelle, fasole păstăi à la Maître d’hôtel, două mini-brioşe şi două prăjituri de orez. Citește mai mult

Revelion în Bucureştiul interbelic

De la balurile oficiale ale Curţii Regale, care se ţi­neau de două ori pe an, la serbările de binefacere din grădinile publice sau la sutele de birturi şi restaurante oferind mâncare şi antren pentru toate buzuna­rele, distracţia românului a fost mereu asigurată de o in­dustrie care a ştiut ce-i place şi a profitat din plin de acest detaliu genetic. Acum vreo sută de ani, grijile apăsau, parcă, mai puţin, iar tot omul îşi permitea, o dată pe săptămână, să-şi scoată familia „la bulevard”, acolo unde fumul de mititei se spune că făcea Bucureştiul recognoscibil din avion.

Crăciunul şi Revelionul erau, şi ele, momente de vârf ale anului, în care şampania franţuzească şi caviarul rusesc deveniseră cod alimentar obigatoriu. Marile restaurante din inima Bucureştiului se umpleau, mai ales la Sărbători, de o protipendadă elegantă, sincronizată cu ultimele accente haute-couture de la Paris şi dornică să guste invenţiile gastronomice ale unui Capşa ori Fialkovski. Citește mai mult

Wilhelm al II-lea către Escoffier: „Eu sunt împăratul Germaniei, dar tu eşti împăratul maeştrilor bucătari”

Povestea unui meniu de Revelion al celebrului gastronom francez Escoffier

În 1912, cel mai mare bucătar francez al tuturor timpurilor, Auguste Escoffier (1846-1935) se afla la bordul pachebotului „Imperator”, inaugurând bucătăriile vasului care făcea curse transatlantice cu plecare din Hamburg. Pentru scurt timp, în acest context, el s-a aflat în serviciul împăratului german Wilhelm al II-lea, care se zice că s-ar fi întors către marele gastronom şi ar fi rostit următoarele cuvinte (care apoi au fost purtate de Escoffier ca un adevărat blazon): „Eu sunt împăratul Germaniei, dar tu eşti împăratul maeştrilor bucătari”. Citește mai mult

Meniuri hazlii de Sărbători sau “Revelionul de Crăciun”

Acum o sută de ani şi mai bine, Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor şi a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea naţiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere.

În 1910, începe Revolutia Mexicană, George V devine suveran al Regatului Unit, al dominioanelor britanice şi împăratul Indiei, Portugalia aboleşte monarhia, iar Japonia anexează Coreea. Evenimentele mondiale păreau a nu se răsfrânge, totuşi, asupra francezilor, care habar n-aveau, în 1910, că păşesc într-un deceniu al războaielor, care va schimba harta Europei. Un meniu franţuzesc din 25 decembrie 1910 oferea, aşadar, în glumă, să spunem, o serie de bucate imaginare, pregătite pentru un eveniment imposibil: Revelionul de Crăciun! Citește mai mult

Principesa Ileana – o nuntă pe Valea Prahovei. Trei zile ca-n poveşti

Trei zile a nuntit Sinaia cand s-a maritat fata cea mica… aaa… era sa spun „fata cea mica a Imparatului”… De fapt, mireasa a fost ultima dintre fiicele Reginei Maria a Romaniei si ale Regelui Ferdinand. Era in vara anului 1931 – trecusera patru ani de cand, in acelasi castel din munti bunul rege se stinsese din viata ­, cand Valea Prahovei s-a umplut de larma. Sinaia (si nu doar castelul, ci orasul intreg) era pavoazata de sarbatoare. Drapele nationale, cu insemnele regale, fluturau pe toate cladirile administrative, stalpii erau infasurati in crengi de brad, ghirlande de flori si de becuri multicolore se rasfirasera deasupra strazilor pe care alaiurile nuntasilor aveau sa treaca, iar de la gara la Castelul Peles multime de localnici si de turisti, ca sa nu mai vorbim de satenii veniti din zeci de sate dimprejur, asteptau cu flori in maini ivirea miresei. Citește mai mult