Tangoul, dansul „diavolilor roșii”, proscris la Vatican
tango
Foto: Pixabay.com

Știu, știu ce veți fi gândind! Că Papa de la Roma cunoaște pașii de Tango. Sigur că-i cunoaște, doar s-a născut în țara Tangoului. Nu-i e străin nici sunetul bandoneonului, nici ritmul lui sfâșietor și, cu siguranță, în adolescența lui fierbinte va fi cunoscut și gustul trandafirului strâns între dinți.

Așa cum copilul Jorge Mario Bergoglio – Papa Francisc de azi – va fi cunoscut, pe străzile din Buenos Aires, bucuria unei miuțe cu puștii de-o seamă cu el…, în Argentina în care fotbalul e zeu.

Însă nu acest papă este cel care a adus Tangoul la Vatican și nu în mileniul acesta grăbit roșul catifelelor strânse pe trupul dansatoarei a tresărit dinaintea purpurei pontificale… Totul s-a întâmplat cu un veac în urmă, pe când pe scaunul Sfântului Petru se afla Papa Pius al X-lea.

Era mijlocul iernii anului 1914, când, curios să cunoască adevărul despre dansul proscris – „dansul diavolilor roșii” – Papa Pius al X-lea a chemat în chiar palatul său de la Vatican doi dansatori de Tango. N-au reușit să-l înduplece să ridice anatema aruncată asupra dansului și-a practicanților lui. Dacă ar fi făcut-o, oare Papa Pius al X-lea ar mai fi devenit… Sfântul Pius al X-lea? Greu de răspuns. Cert este că în ianuarie 1914, revistele „Le Temps” și „L’Illustration” scriau: „Doi tineri din aristocrația pontificală, frate și soră, după informațiile primite din Roma, au danțat Tango dinaintea Papei, doritor să știe cum este danțul proscris”…

Cam tot pe atunci, editorialistul ziarului „Universul”, celebrul – pe atunci – Mestugean, scria:

„Să se oprească Tango!
Așa strigă părinții de familie, moraliști, și tot astfel strigă acum și Papa de la Roma, după cum ne-a anunțat ieri Agenția telegrafică italiană.
Veți întreba: dar ce se amestecă Papa în asemenea daraveri și ține cu orice preț ca Tango să fie înlocuit cu Furlana?
Nu știu ce-i cu Furlana.
Zice-se că e un vechi danț venețian scos din circulație. Apoi, dacă danțul acesta a fost părăsit, asta dovedește că nu este la înălțimea lui Tango!
Așa fiind, cu siguranță că nu va izbuti să ia succesiunea jocului argentinian (n.n. – „african”, la Mestugean) și, în cazul acesta, cu atât mai rău pentru Papă, care, în lupta pe ce o duce se servește de o armă slabă, demnă să figureze numai în muzee.
Cu Tango se petrece același lucru ca și cu toate lucrurile și ideile prigonite. Se întinde, se lățește și se strecoară ca un șearpe; de la cabarete trece în saloane și se inflitrează în gustul publicului pe care-l pasionează. Va fi greu ca Tango să fie combătut, căci are prea multe… defecte. Puterea lui constă tocmai în aceste defecte cu efecte.
Cei mai indiferenți, chiar, treziți de zgomotul ce se face în jurul acestui joc, se duc cel puțin să-l vadă. Și când îl cercetează cu ochii avizi, pleacă sub impresia, bună sau rea, că poporul argentinian e singurul care știe să danțeze!
Degeaba susține papa contrariul!”

P.S.: De ce ar fi preferat Papa Pius al X-lea Furlana, în locul Tangoului? – se întreba Mestugean. Păi, cum de ce? Pentru că Papa se născuse, în 1835, la Riese, lângă Veneția. Și așa cum în adolescență Papa de-acum dansase Tango, cel de-atunci se alipise de-o fetișcană în ritm de Furlana…

Ziarul Universul, ianuarie 1914