• Caută după:
31dec.
Revelion în Bucureştiul interbelic

De la balurile oficiale ale Curţii Regale, care se ţi­neau de două ori pe an, la serbările de binefacere din grădinile publice sau la sutele de birturi şi restaurante oferind mâncare şi antren pentru toate buzuna­rele, distracţia românului a fost mereu asigurată de o in­dustrie care a ştiut ce-i place şi a profitat din plin de acest detaliu genetic. Acum vreo sută de ani, grijile apăsau, parcă, mai puţin, iar tot omul îşi permitea, o dată pe săptămână, să-şi scoată familia „la bulevard”, acolo unde fumul de mititei se spune că făcea Bucureştiul recognoscibil din avion.

Crăciunul şi Revelionul erau, şi ele, momente de vârf ale anului, în care şampania franţuzească şi caviarul rusesc deveniseră cod alimentar obigatoriu. Marile restaurante din inima Bucureştiului se umpleau, mai ales la Sărbători, de o protipendadă elegantă, sincronizată cu ultimele accente haute-couture de la Paris şi dornică să guste invenţiile gastronomice ale unui Capşa ori Fialkovski. Citește mai mult
31dec.
Wilhelm al II-lea către Escoffier: „Eu sunt împăratul Germaniei, dar tu eşti împăratul maeştrilor bucătari”

Povestea unui meniu de Revelion al celebrului gastronom francez Escoffier

În 1912, cel mai mare bucătar francez al tuturor timpurilor, Auguste Escoffier (1846-1935) se afla la bordul pachebotului „Imperator”, inaugurând bucătăriile vasului care făcea curse transatlantice cu plecare din Hamburg. Pentru scurt timp, în acest context, el s-a aflat în serviciul împăratului german Wilhelm al II-lea, care se zice că s-ar fi întors către marele gastronom şi ar fi rostit următoarele cuvinte (care apoi au fost purtate de Escoffier ca un adevărat blazon): „Eu sunt împăratul Germaniei, dar tu eşti împăratul maeştrilor bucătari”. Citește mai mult
29dec.
Prinţul Alexandru Bibescu, un sonetist francez

Din stirpea Bibeştilor, neam de voievozi şi prinţi pământeni, România a adăpat literatura franceză, şi încă cu nume de o mare rezonanţă. Prinţesa Marta Bibescu a scris peste 30 de cărţi în limba lui Voltaire, iar Anna de Noailles, născută Basarab-Brâncoveanu, este una dintre cele mai puternice voci ale liricii feminine franceze de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Prinţul Alexandru Bibescu este strâns legat de aceste două românce care au dus geniul neamului lor în panteonul literaturii franceze.

Dar să o luăm cu începutul. Adică… de la Vodă George Dimitrie Bibescu, cel care, după trei fii şi trei fiice cu „doamna ţării”, Zoe, născută Mavrocordat, face din cel de-al patrulea fiu al său, Alexandru, motiv de divorţ. Pentru a se putea recăsători cu Mariţica Ghica, şi ea cândva soţie de domnitor, Vodă Bibescu îşi face păcat cu fiul abia născut, nerecunoscând paternitatea. Citește mai mult
28dec.
Ziua în care m-am nǎscut

Dacǎ e sǎ-i dau crezare mamei, mai sunt câteva ore bune – o postaţǎ de timp, ar fi spus bunica (precursoare a metaforelor mele de mai târziu) – pânǎ la ceasul când se împlinesc anii de când m-am nǎscut. Dacǎ mǎ iau dupǎ peticul de hârtie numit „certificat de naştere”, ceasul ǎsta s-a împlinit de mult, „din ‘ne’sarǎ”.
Hai, cǎ veni timpul sǎ pun pe „hârtia” cea albǎ-ca-zǎpada a computerului şi povestea asta.
M-am nǎscut într-o duminicǎ învǎluitǎ-n ninsoare, pe 29 decembrie… Citește mai mult
28dec.
Şerbetul lui Emil Frederic

Pana spre sfarsitul deceniului al doilea al veacului trecut, cofetariile erau destul de rare in Bucuresti. Exista insa pe atunci o breasla a „cofetarilor ambulanti”, care avea sa „supravietuiasca” si primului razboi mondial. La ei gaseai „fierturi de dulceturi”, de caise verzi, de capsune si fragi ananas, de foi de trandafir, de cirese amare – albe sau negre – , de visine sau de fructe de padure – agrise, coacaze, zmeura, coarne si mure. Asta pe timpul verii, caci o data cu toamna tot ei te imbiau cu gavoanoasele de dulceturi din nuca verde, prune, gutui si chitra. Si tot la negustorii ambulanti gaseai serbeturile cu aroma orientala, ce incepusera a fi considerate, dupa razboi, nitel cam demodate.

Obiceiul acesta al prepararii dulceturilor – ca si a altor minuni dulci – l-au preluat apoi, de la cofetarii ambulanti, maestrii cofetari din marile localuri ale Bucurestilor. Citește mai mult
28dec.
Meniuri hazlii de Sărbători sau “Revelionul de Crăciun”

Acum o sută de ani şi mai bine, Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor şi a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea naţiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere.

În 1910, începe Revolutia Mexicană, George V devine suveran al Regatului Unit, al dominioanelor britanice şi împăratul Indiei, Portugalia aboleşte monarhia, iar Japonia anexează Coreea. Evenimentele mondiale păreau a nu se răsfrânge, totuşi, asupra francezilor, care habar n-aveau, în 1910, că păşesc într-un deceniu al războaielor, care va schimba harta Europei. Un meniu franţuzesc din 25 decembrie 1910 oferea, aşadar, în glumă, să spunem, o serie de bucate imaginare, pregătite pentru un eveniment imposibil: Revelionul de Crăciun! Citește mai mult
28dec.
Eminescu şi Carmen Sylva


Oricat ar parea de neverosimila o asemenea afirmatie, Mihai Eminescu si Regina Elisabeta, al carei pseudonim literar era Carmen Sylva, au apartinut aceleiasi generatii poetice – sau, daca vreti, pentru a folosi un termen incetatenit de regretatul critic si istoric literar Laurentiu Ulici, au facut parte din aceeasi promotie de scriitori.

Suntem obisnuiti cu imaginea juvenila a poetului – pe care, din pacate, unii o asociaza mai putin cu excelenta lui in poezie si mai mult cu bancnota de 500 de lei, care, in paranteza fie spus, nu ajunge in mainile si buzunarele multora -, in vreme ce prima regina a Romaniei ne e familiara in postura sa de la senectute, in fotoliul de la Peles, acoperita cu un pled crosetat. De fapt, cei doi s-au nascut la numai cativa ani distanta – Elisabeta la 29 decembrie 1843, iar Eminescu la 15 ianuarie 1850 sau, dupa unele surse, la 23 decembrie 1849. Impart, cum se vede, chiar si aceeasi zodie, a Capricornului, care apartine… truditorilor. Citește mai mult
27dec.
Pătlăgelele roşii sunt legume! – aşa a decis Curtea Supremă a Statelor Unite

Nu demult, Curtea Suprema a Statelor Unite a fost pusa in situatia de a se pronunta cu privire la o situatie ridicola: pot fi animalele impaiate importate ca… perne? Asta pentru ca in nomenclatorul de impozitare a produselor de import nu sunt mentionate animalele impaiate, iar cand vamesii au fost pusi in postura de a le taxa, nu stiau unde sa le incadreze. Curtea Suprema a decis atunci ca, da, animalelor impaiate, cand trec prin vama, pot fi „tratate” asemeni pernelor…
Nu este insa singurul caz ciudat in care a fost solicitata sa intervina Curtea Suprema a celui mai puternic stat de pe planeta. In secolul al XIX-lea, o alta chestiune arzatoare a fost adusa inaintea aceleiasi instante, de catre aceiasi vamesi americani: patlagelele rosii sunt fructe sau legume? Citește mai mult
27dec.
Bucătăria musceleană de sărbătoare

Peste 20 de pâraie şi mici râuri formează în Piatra Craiului, unul dintre cele mai spectaculoase complexuri de chei din România şi poate chiar din Europa. 30 de kilometri de „canioane” au fost săpate de afluenţii Dâmboviţei în calcarul format în perioada jurasicului. Între acestea, defileul Dâmbovicioarei este cu siguranţă fabulos.
În pereţii verticali, apa, vântul, timpul, toate au modelat turnuri, ziduri, creneluri… o adevărată cetate de piatră, care apără, ascunse în inima calcarului, zeci de peşteri. Peşteri care sunt bântuite de fantoma haiducilor din legende. Într-o călătorie iniţiatică spre Peştera Dâmbovicioarei am făcut şi noi popas la un han. Începuse să fulguiască şi aveam nevoie de adăpost. Citește mai mult
27dec.
Costumul de sărbătoare din Rucăr


Rar se mai scot astăzi din lăzi şi dulapuri costumele tradiţionale, pe care le purtau moşii şi strămoşii. Trebuie să fie vreme de sărbătoare pentru ca pe uliţele satului să mai vezi creştini îmbrăcaţi în haine lucrate cu migală. Iar aşa cum trec încet, în grupuri mai mari sau mai mici, către micuţa biserică a aşezării muscelene, par a fi sosiţi din alte vremuri.
De Crăciun, în zona Rucărului, se poartă costume peste care anii şi-au pus amprenta. Cu fir roşu, cu fir negru, cusătură “pe gras” sau cu fir alămit… Lucrau femeile, odinioară, şi câte trei-patru luni la o ie înflorată. Citește mai mult