Acum o sută și nouă ani (109), Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor și a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea națiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere. Citește mai mult
„De la noi de la fereastră/ Din fereastră de la noi/ Te-am văzut mândro-n război/ Te-am văz’t mândro la război/ Cum dădeai cu brâzlele și-ntorceai cu ițele/ Atunci m-am gândit în mine / Doamne, cât ar fi de bine/ Să fiu mândră lângă tine./Să mă fac o suveicuță/ Să mă porți, mândro,-n mânuță/ Să mai din mână-n mână/ Măcar, mândro, o săptămână…”
Acum o sută de ani şi mai bine, Crăciunul era un bun prilej de glumă pe seama evenimentelor şi a personajelor importante din anul care tocmai urma să se încheie. De la cronica satirică a unui bucătar stângaci până la falsele meniuri care sintetizau, cifrat, în denumiri bizare, starea naţiunii, listele de preparate de Crăciun, întocmite ca amuzament, abundau la mesele de petrecere.
În 1910, începe Revolutia Mexicană, George V devine suveran al Regatului Unit, al dominioanelor britanice şi împăratul Indiei, Portugalia aboleşte monarhia, iar Japonia anexează Coreea. Evenimentele mondiale păreau a nu se răsfrânge, totuşi, asupra francezilor, care habar n-aveau, în 1910, că păşesc într-un deceniu al războaielor, care va schimba harta Europei. Un meniu franţuzesc din 25 decembrie 1910 oferea, aşadar, în glumă, să spunem, o serie de bucate imaginare, pregătite pentru un eveniment imposibil: Revelionul de Crăciun! Citește mai mult
Rar se mai scot astăzi din lăzi şi dulapuri costumele tradiţionale, pe care le purtau moşii şi strămoşii. Trebuie să fie vreme de sărbătoare pentru ca pe uliţele satului să mai vezi creştini îmbrăcaţi în haine lucrate cu migală. Iar aşa cum trec încet, în grupuri mai mari sau mai mici, către micuţa biserică a aşezării muscelene, par a fi sosiţi din alte vremuri.
De Crăciun, în zona Rucărului, se poartă costume peste care anii şi-au pus amprenta. Cu fir roşu, cu fir negru, cusătură “pe gras” sau cu fir alămit… Lucrau femeile, odinioară, şi câte trei-patru luni la o ie înflorată. Citește mai mult
Crăciunul… Repovestind copilăria… Tanti Maria Frăţilă, din Pănade (comuna Sîncel, judeţul Alba), se-ntoarce cu-o viaţă de om în urmă, la aromele de coptură, de rom şi lemn dulce ale primilor ani. “Făcea mama atunci câte două cuptoare de colaci şi de pâine. Iar cozonac nu se făcea ca acum, ci să gătea truţuri…” Devinim atenţi. Luăm creionul şi notăm un cuvânt nou pentru un posibil dicţionar gastronomic regional al României. “Truţurile se făceau dintr-o făină mai bună, cu lapte şi zahăr. Se ungeau foile de aluat cu lictar (dulceaţă – n.r.), se împleteau şi se prăjeau. Şi-apoi, mai pregătea supă de tăiţei. Citește mai mult
Imi spunea deunazi un prieten ca astazi Craciunul la romani tine mai degraba de „priceperea aducerii aminte a gestului stramosesc al ospitalitatii”.
Intr-o societate care este legata cu fire tot mai subtiri, mai fragile, de „traditii” si de „trecut”, cele cateva zile mari de sarbatoare – precum Craciunul si Pastile – par sa fie cele mai profunde instrumente de lupta impotriva „disiparii in prezent” si a „dizolvarii in viitor”. Un „prezent” si un „viitor” puternic individualizate. Citește mai mult
Seara de Craciun…
Foc in vatra, mirosul muntelui adunat intr-un brad „cat casa”, mere, nuci si portocale atarnand printre globuri viu colorate, steaua de hartie lucioasa din varf… In cuptor – cozonacii, pe plita – oala cu sarmale, bolborosind. Intr-un colt mai rece al tindei ori in gura pivnitei – piftia de purcel. Masa cu fata alba, sfesnicele cu lumanari aprinse, crengute de cetini prinse din loc in loc. Aroma de vin fiert cu scortisoara. Geamurile cu flori de gheata, un ochi de lumina, rotund, prin care privim spre drum. Colinde. Citește mai mult
Ar putea fi cozonacul o “celebritate”, un “VIP” pe masa de Crăciun – şi dacă luaţi sensul acesta, zău că nu sunteţi departe de adevăr. Însă ceea ce înţeleg eu prin “reţete celebre”, când vine vorba de Sărbători, este să aleg din cele aproape 90 de reţete pe care le-am aflat, în preumblările mele prin ţară (şi prin lume) – de unde le-am adunat cu mare grijă de gospodine harnice – ori din paginile cărţilor vechi, pe acelea care au şi un impact… cultural.
Pentru masa de Crăciun din acest an – şi pentru masa Revelionului, că doar n-o să faceţi anul nou numai cu torturi peste torturi şi-o să-i daţi locul cuvenit şi cozonacului tradiţional – am ales câteva reţete care au însoţit Sărbătoarea, de-a lungul a mai mult de un secol şi jumătate de gastronomie românească… tipărită (adică, de pe când ne-am învrednicit şi noi, prin pana cărturarilor Negruzzi şi Kogălniceanu, să aşezăm reţetele noastre în filă de carte).
„Nimeni nu putea sa refuze sa bea, caci datina cerea ca oricine sta cu el la masa sa bea in felul acesta pana in clipa in care se aduceau lumanarile, acesta fiind semnalul plecarii”, spunea diaconul sirian Paul de Alep, calator, odinioara, prin Tarile Romane.
Ancorata intre doua lumi, bucataria romaneasca medievala se „nutreste”, deopotriva, din traditiile culinare bizantine si otomane (componenta motivata si de relatia volens-nolens foarte stransa cu Tarigradul, unde nu de putine ori viitorii voievozi isi petreceau anii foarte tineri, ca zalog la Inalta Poarta) si din specificul mancarurilor Europei Centrale si Occidentale, bazate pe carne de porc, afumatura si salamuri. Si daca nu stim prea bine cu ce se vor fi hranit palmasii, truditorii dintotdeauna ai pamantului, cautarea prin cronicile colbaite scoate insa la iveala destule informatii despre ce insemna arta culinara la curtea voievozilor romani. Citește mai mult
In vreme ce cautam idei pentru meniul de Craciun – osciland intre retete si traditii pur romanesti, din chiar inima tarii, si protocolul meselor de sarbatoare dintr-un mediu princiar, precum cel de la Palatul Cotroceni, de la inceputul secolului al XX-lea -, am intalnit referiri la „purcelul de lapte”. Am rasfoit carti si notite vechi de reporter, caci un gand nu mi-a dat pace si-am incercat sa gasesc si-o reteta rurala (frusta si apetisanta) si una demna de un rege. Dar cum nu e simplu deloc sa-l prepari, mai bine incep sa va scriu retetele. Citește mai mult