Steaua sus răsare

Seara de Craciun…

Foc in vatra, mirosul muntelui adunat intr-un brad „cat casa”, mere, nuci si portocale atarnand printre globuri viu colorate, steaua de hartie lucioasa din varf… In cuptor – cozonacii, pe plita – oala cu sarmale, bolborosind. Intr-un colt mai rece al tindei ori in gura pivnitei – piftia de purcel. Masa cu fata alba, sfesnicele cu lumanari aprinse, crengute de cetini prinse din loc in loc. Aroma de vin fiert cu scortisoara. Geamurile cu flori de gheata, un ochi de lumina, rotund, prin care privim spre drum. Colinde. Zgomot de pasi prin zapada. Colindatori cat sa nu incapa in cadrul usii. Bunica zambind. Bunicul zambind. Eu, alaturandu-ma colindatorilor, ei primindu-ma complice.

Vocea mea printre vocile lor… Steaua sus rasarind si tainele invaluind-o…

Un Craciun de demult, nepervertit, in amintirea caruia ma cufund ca intr-un abur subtire.

S-a deschis usa staulului si Maica intra in caldura lui, sa-l aduca pe Pruncul Sfant pe lume.