Cărțile de bucate ale anilor 1840 – 3 titluri, 7 ediții (+1)

Cartea de bucate1 a Mariei Maurer2 – a cărei ediție nouă a fost tipărită la Editura GastroArt – este una din epoca de pionierat a genului, în producția noastră editorială. În deceniul 5 al secolului al XIX-lea au apărut 3 titluri gastronomice, însumând 7 ediții, ceea ce nu-i nici mult, nici puțin, în condițiile în care până atunci niciodată românii nu mai avuseseră o carte de bucate tipărită. 3 titluri, 7 ediții, asta înseamnă că încă de la început s-a simțit nevoia de a reedita unele dintre aceste volume, pentru a mulțumi o nevoie a pieții pentru cartea de gen. Ba, chiar, după unele surse bibliografice, ar trebui să augmentăm această statistică cu încă o carte – dar despre acest „+1” voi scrie ceva mai târziu. Citește mai mult

Cozonacul, de la Kogălniceanu la Păstorel. 5 reţete celebre

Ar putea fi cozonacul o “celebritate”, un “VIP” pe masa de Crăciun – şi dacă luaţi sensul acesta, zău că nu sunteţi departe de adevăr. Însă ceea ce înţeleg eu prin “reţete celebre”, când vine vorba de Sărbători, este să aleg din cele aproape 90 de reţete pe care le-am aflat, în preumblările mele prin ţară (şi prin lume) – de unde le-am adunat cu mare grijă de gospodine harnice – ori din paginile cărţilor vechi, pe acelea care au şi un impact… cultural.
Pentru masa de Crăciun din acest an – şi pentru masa Revelionului, că doar n-o să faceţi anul nou numai cu torturi peste torturi şi-o să-i daţi locul cuvenit şi cozonacului tradiţional – am ales câteva reţete care au însoţit Sărbătoarea, de-a lungul a mai mult de un secol şi jumătate de gastronomie românească… tipărită (adică, de pe când ne-am învrednicit şi noi, prin pana cărturarilor Negruzzi şi Kogălniceanu, să aşezăm reţetele noastre în filă de carte).

Citește mai mult