Oricat ar parea de neverosimila o asemenea afirmatie, Mihai Eminescu si Regina Elisabeta, al carei pseudonim literar era Carmen Sylva, au apartinut aceleiasi generatii poetice – sau, daca vreti, pentru a folosi un termen incetatenit de regretatul critic si istoric literar Laurentiu Ulici, au facut parte din aceeasi promotie de scriitori. Citește mai mult
Altfel, despre anii în care pe tronul de la Bucureşti era vodă Caragea
Înainte de Teatrul de la Cişmeaua Roşie – primul aşezământ de acest fel din Valahia – a fost o sală destinată spectacolelor dramatice chiar în incinta Curţilor Domneşti de la Bucureşti. S-a întâmplat asta pe vremea lui Vodă Caragea (cel cu ciuma care se pornise să facă ravagii în vara lui 1813, cam pe când se învrednicise şi acesta să se urce pe tronul ţării Româneşti); dar nu pentru că domnitorul ar fi avut niscaiva aplecări înspre cultură, ci numai şi numai ca să-i “facă moftul” fiicei celei mici, domniţa Ralu. Citește mai mult
Femeia îşi sprijinea uşor capul brobonit de sudoare de umărul lui. Nările-i inhalau cu nesaţ mirosurile amestecate, de busuioc, de nucă amară, de transpiraţie, şi băiatul simţi cum gura i se umple cu o licoare cu gust dulceag şi ameţitor… După încordarea teribilă a ceasului din urmă, emoţii şi nedumerire, dorinţă, o teamă cumplită care se cuibărise în vintre, valuri de căldură şi transpiraţii reci şi din nou foamea aceea de nestăvilit, care-l făcea să înainteze ca un început de uragan spre femeia ce îl privea liniştit, atât de liniştit încât numai privirea ei îl făcea stană de piatră; după acestea toate şi cele care se mai întâmplară după aceea şi care nu-s de povestit, băiatul (ori poate mai nimerit ar fi să spunem bărbatul tânăr) avea senzaţia că trupul întreg îi era cufundat în apa curată a unui râu podit cu ierburi de mătase. Citește mai mult
De toate acestea îşi aduce aminte acum, privind tavanul murdar al camerei ieftine de hotel. Chiar deasupra lustrei cu două braţe şi un glob spart – pricină pentru care stă periculos într-o parte, ca o corabie care se scufundă –, s-a lăţit o pată de mucegai. Labirinturi croite de monştri ciudaţi, cu trupuri micşorate înadins, pe care nu-i vezi decât străduindu-te şi numai cu ochii minţii, îl absorbeau în jocul lor fatal, în încercarea nefinită de a ajunge, cândva şi cumva, dinspre periferiile propriei vieţi la un centru ipotetic… Ca de fiecare dată când se deda trăirilor acestora josnice, în aceeaşi cameră îngustă de hotel, exista un moment în care labirintul de mucegai îl avertiza că încă nu şi-a parcurs adevăratul destin, că nu a fost atent la releveul strictei lui geometrii, din valurile suprapuse de arabescuri… Şi neputinţa îl paraliza, ca otrava paingului musca prinsă în plasă. De multă vreme însă el nu mai are nici măcar zbaterea aceea din urmă a insectei care-şi dă seama că e fără scăpare… Citește mai mult
Cuţitul ştirb, cu lama ruginită, sfârteca ştirul şi volbura. Poate din pricina armei atât de nepotrivite, poate din cauza soarelui care suliţa prin spărtura pălăriei de paie ochii neliniştiţi ai băiatului, mâinile mari, crescute nefiresc peste vară, se încurcau întruna în şuviţele vegetale. Roşii şi verzi, le-ai fi asemuit cu resturile de hârtie şi pânzătură risipite iarna pe uliţa desfundată, după trecerea alaiurilor funambuleşti ale irozilor. Însă, chiar dacă ochii lui priveau macii din grădină şi muşcatele din fereastra Smarandei, fustele ei colorate şi şorţul cu vrâste, el n-ar fi ştiut numi ceea ce vedea doar cu aceste două cuvinte atât de simplu de rostit: roşu şi verde. Şi tocmai pentru că asta nu se putea, inventase el un înţeles anume pentru culori – pentru lipsa lor, mai bine zis. Citește mai mult
18 februarie 1952. În bazilica San Stefano din insula italiană Capri, una dintre stelele cinematografiei britanice și americane se căsătorea, discret, cu un…depanator de radio de origine română. Povestea lor de dragoste târzie (ea avea 54 de ani, el – 48) a tulburat, la acea vreme, Europa mondenă… Cine era el și, mai ales, cine era ea? Citește mai mult
S-a consumat multă cerneală pe tema: cine a fost cu adevărat Shakespeare. Unii l-au regăsit în persoana unui nobil englez, care a ales acest pseudonim – destul de evident, Shakespeare înseamnă „scutură spadă”, ceea ce vrea să spună că era vorba despre un aristocrat care știa să folosească spada. Alții cred că un alt dramaturg englez, Marlowe, este unul și același cu Shakespeare. Îți propun însă o altă identitate a dramaturgului: Nostradamus! Citește mai mult
În vremurile de demult, cu toate că Bucureștiul se afla pe cursul unei ape mari – Dâmbovița – în care se vărsau altele mai mititele (precum Colentina și Bucureștioara, ca să le numim doar pe cele mai cunoscute), chestiunea alimentării cu apă potabilă a populației nu era dintre cele mai bine puse la punct. Dacă șoltuzii și pârgarii erau preocupați de cum pot stinge mai grabnic focurile ce se aprindeau din nebăgare de seamă, medicii aveau de lucru atunci când apa nu era bună de băut – iar sacagiii, în acest oraș fără suficiente puțuri și cișmele, găseau mereu mușterii la marfa lor (despre sacagii vom scrie însă într-un reportaj aparte). Citește mai mult
Oricât ar părea de curios, strămoșii noștri daci și romani habar nu aveau de dulceață. Nici Ștefan cel Mare nu a mâncat dulceață – cum nici mămăligă nu i-a fost dat să guste. Și asta pentru că, până la un moment anume al istoriei, europenii au conservat fructele numai în două feluri: uscate și puse la păstrare în miere (de altfel, varianta asta, cu fructele puse în miere, iar borcanul – sau chiupul de lut – îngropat în pământ aveam s-o întâlnesc și-ntr-un sat din Moldova, și-ntr-unul dintr-o insulă grecească, semn că unele rețetare străvechi încă se mai păstrează, pe ici pe colo). Citește mai mult
Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei femei din lume care a scris o carte de bucate după ce a făcut un rege să abdice pentru ea? Răspuns: Wallis Warfield Simpson.
Nu era foarte frumoasă, nici foarte tânără. Era americancă şi, vorba celei care avea să devină nu peste multă vreme „Elisabeta, regina-mamă a Marii Britanii”, era „prea măritată” şi după aceea „prea divorţată” (căci până să-l facă pe regele Eduard al VIII-lea să-şi piardă minţile, Wallis Warfiled Simpson fusese măritată deja de două ori, şi la scurtă vreme avea să şi divorţeze a doua oară). Citește mai mult