Viaţa la minus 50 de grade Celsius!
Citeste si blogul Danei Sisoev AICI.
N-o sperie codul roşu de frig şi ninsori. Şi de ce ar speria-o? A trăit 10 ani la Polul Frigului şi-mi zice că a fost un timp când putea să-ţi spună, cu precizie, dacă afară sunt 20 sau 25 de grade – cu minus!!! – doar după cât de tare simţea ciupiturile gerului în obraji. Dana Sisoev – „de fapt, numele meu, din documentele ruseşti, era Adriana Daniela Amfilovna Sisoeva, m-am obişnuit cu el şi îmi place aşa” – este o româncă născută-n Banat, pe care focul dragostei – pentru un yakut – şi dorul de aventură au mânat-o până-n cel mai rece oraş de pe planetă, la Yakuţk, în Siberia, Republica Sakha din Federaţia Rusă (mai simplu: Yakuţia).
Pe Dana Sisoev n-o sperie gerul, nici vântul, nici temperaturile scăzute. O dezamăgeşte, poate, veşnica derută în care intră românii la fiecare ninsoare mai consistentă. Dar nu vrea să vorbim despre asta. Mai bine alunecăm în trecut – ca o sanie pe derdeluş -, bucuroşi să descoperim, alături de ea, trăiri şi sentimente unice, la minus 50 de grade Celsius! Citește mai mult
Orice părinte (și/sau bunic) s-a confruntat, la timpul său, cu încăpățânarea unui puști (ori a unei puștoaice) de 3, 4 ori 5 ani de a nu se atinge, cu nici un chip, de legumele din farfurie. Spanacul, nici măcar dându-l ca exemplu pe Popeye Marinarul, nu intră în preferințele celor mici, cărora le displace (în ce-l privește) și culoarea, și gustul, și textura. Dar câte alte legume și verzituri nu se găsesc în exact aceeași situație!? 
„Nixon” şi „Kissinger and Nixon” (în 1995), „Elvis meets Nixon” (în 1997) ori actualul „Frost/Nixon” nu sunt însă singurele pelicule din cinematografia americană inspirate din existenţa ghinionistului locatar de la Casa Albă. Să ne amintim doar celebrul „All the Presindent Men” (Toţi oamenii preşedintelui – 1976), cu Dustin Hoffman şi Robert Redford în rolurile principale – care narează efortul a doi jurnalişti de la Washington Post de a descâlci hăţişurile scandalului Watergate –, film care a fost răsplătit cu patru premii Oscar. 
De ziua Neamului Românesc, la Alba Iulia, la congresul din 2012 al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, cineva a amintit, în contextul dialogului despre marile noastre spirite, dorinţa exprimată de Eminescu de a se călugări. Acelora care nu cunosc, din biografia poetului, decât circumstanţele internării sale în bolniţa Mănăstirii Neamţ ori vizitele făcute Veronicăi Micle, la Văratec, pe când aceasta se afla în gazdă la o rudă a sa, monahia Eufrosina Popescu – cu alte cuvinte acele episoade care, azi, ar face subiectul revistelor de cancan –, acelora, deci, le va părea că gândul de călugărire al lui Eminescu a fost doar un impuls romantic. Trebuie să te duci mai departe în timp ca să înţelegi că la el chemarea duhovnicească nu era un puseu de moment, ci avea suportul educaţiei primite în anii foarte tineri. 