Cum să-ți convingi copiii să mănânce legume și verdețuri
Orice părinte (și/sau bunic) s-a confruntat, la timpul său, cu încăpățânarea unui puști (ori a unei puștoaice) de 3, 4 ori 5 ani de a nu se atinge, cu nici un chip, de legumele din farfurie. Spanacul, nici măcar dându-l ca exemplu pe Popeye Marinarul, nu intră în preferințele celor mici, cărora le displace (în ce-l privește) și culoarea, și gustul, și textura. Dar câte alte legume și verzituri nu se găsesc în exact aceeași situație!? Din păcate, această ”toană” nu dispare curând ”cu vârsta” și poate să persiste încă un deceniu sau mai mult. Timp în care corpul, în creștere, al copilului dv. e văduvit de o mulțime de vitamine și minerale…
Ce-i de făcut? Să-i… păcălești pe țânci! Cum? Câteva soluții, strânse tot de pe la mămici și bunici, pot fi cele pe care vi le prezint la jos:
1) Pentru că tot e la modă… brandingul și re-brandingul, încearcă asta și cu legumele din farfurie. Schimbă-le imaginea! Fii imaginativ! Sculptează legumele (dacă se poate) ori măcar așază-le cât mai ”artistic” pe farfurie!
2) Du-te să cumperi legumele și verdeața împreună cu copiii! Antrenează-i în această acțiune, pune-i să aleagă ei morcovul și pătrunjelul pe care-l vei pune în mâncare (și apoi amintește-le că în farfurie e exact ceea ce au vrut ei să cumpere… și să mănânce!).
3) Nu forța o schimbare de comportament alimentar peste noapte. Indu-i puștiului tău ideea că el și-a dorit să introducă în alimentație o legumă nouă, un fel de mâncare nou, ori pătrunjel presărat din abundență peste supe și tocane.
4) Introdu, în joacă, noi fructe, legume sau verdețuri în alimentația copilului. De exemplu, declară merele fructul săptămânii și propune-i să mănânce câte unul la fiecare 3-4 ore.
5) Oferă un exemplu personal pozitiv! Mănâncă întotdeauna cu multă poftă, în fața copilului (alături de el) acea legumă sau acel fruct pe care vrei să-l convingi să-l mănânce.
6) Ai răbdare cu copilul tău, pe măsură ce-l ajuți să-și înlocuiască relele obiceiuri alimentare cu alte noi și mai sănătoase. Nimic nu se face dintr-o dată. Dar până la urmă veți reuși – amândoi – să mâncați sănătos și să fiți sănătoși!
Rezultatele nu se vor lăsa așteptate. O alimentație bazată mai mult pe fructe, legume și verdețuri este mai sănătoasă și scade riscul de obezitate (din păcate, tot mai frecventă în rândul copiilor). Încearcă să introduci în meniu legume și fructe cât mai variate, care vor aduce cu ele fibre (curmale, prune, nuci, caise uscate), vitamina C (citricele), vitamina A (morcovul), fierul și antioxidanții (spanacul), chiar și calciul (pătrunjelul) ș.a.m.d.
Vor fi îmbunătățite și performanțele școlare.
Foarte util articolul pentru mamici si nu numai. Copiii urasc verdeturile, iti trebuie o vointa de fier ca sa ii convingi sa le incerce!