Specialişti de renume în turismul balnear s-au reunit, pentru trei zile, în staţiunea Covasna, la cea de a XIV-a ediţie a Bursei şi a Forumului de Turism Balnear (19-21 septembrie), având girul Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR). Citește mai mult
În vremurile de demult, cu toate că Bucureștiul se afla pe cursul unei ape mari – Dâmbovița – în care se vărsau altele mai mititele (precum Colentina și Bucureștioara, ca să le numim doar pe cele mai cunoscute), chestiunea alimentării cu apă potabilă a populației nu era dintre cele mai bine puse la punct. Dacă șoltuzii și pârgarii erau preocupați de cum pot stinge mai grabnic focurile ce se aprindeau din nebăgare de seamă, medicii aveau de lucru atunci când apa nu era bună de băut – iar sacagiii, în acest oraș fără suficiente puțuri și cișmele, găseau mereu mușterii la marfa lor (despre sacagii vom scrie însă într-un reportaj aparte). Citește mai mult
#MandrudeROMANIA este o campanie de promovare a țării prin vizite la atelierele meșterilor populari.
„De la noi de la fereastră/ Din fereastră de la noi/ Te-am văzut mândro-n război/ Te-am văz’t mândro la război/ Cum dădeai cu brâzlele și-ntorceai cu ițele/ Atunci m-am gândit în mine / Doamne, cât ar fi de bine/ Să fiu mândră lângă tine./Să mă fac o suveicuță/ Să mă porți, mândro,-n mânuță/ Să mai din mână-n mână/ Măcar, mândro, o săptămână…”
Începuse totul cu o legendă căreia îi căutam rădăcinile pe coclaurile Carpaţilor, la Întorsură. Reminiscenţa unui text citit cândva, care plasa Caucazul mitic… acasă, pe umărul munţilor cunoscuţi, nu departe de apa Buzăului.
Scrisese cineva că el, Caucazul, nu era altul decât ţinutul de piatră al caucilor, trib tracic, viteaz şi puternic, ca tot neamul lor cel întins. Acolo, ţintuit de piatră, Prometeu primea „vizita” crudă a vulturului care se înfrupta din ficatul lui, zi după zi, până Hercule avea să-l scoată de sub pedeapsa zeilor. Citește mai mult
Peste 20 de pâraie şi mici râuri formează în Piatra Craiului, unul dintre cele mai spectaculoase complexuri de chei din România şi poate chiar din Europa. 30 de kilometri de „canioane” au fost săpate de afluenţii Dâmboviţei în calcarul format în perioada jurasicului. Între acestea, defileul Dâmbovicioarei este cu siguranţă fabulos.
În pereţii verticali, apa, vântul, timpul, toate au modelat turnuri, ziduri, creneluri… o adevărată cetate de piatră, care apără, ascunse în inima calcarului, zeci de peşteri. Peşteri care sunt bântuite de fantoma haiducilor din legende. Într-o călătorie iniţiatică spre Peştera Dâmbovicioarei am făcut şi noi popas la un han. Începuse să fulguiască şi aveam nevoie de adăpost. Citește mai mult
Foto: Adi Hădean.
În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi fripturile, şi laştele». Laştele? Fac ochii mari când Mama Luţa din Ampoiţa începe a-mi vorbi despre bucatele locului. De fapt, ar trebui să spunem că atât instrumentarul casnic, cât şi vocabularul localnicilor de la «Poarta Apusenilor» sunt impregnate de arhaic.
Oamenii mănâncă pe aici «grumbe» coapte în «ler» (adică, ia, nişte cartofi la cuptor), ori «pită», ori beau «crampă», o ţuică fiartă cu chimen şi zahăr… Însă nu e doar lerul cel în care se fac bucatele, la foc molcolm. Mai e şi lespedea, în care se prăjesc plăcintele, umplute când cu carne, când cu varză, când cu brânză sau mere, după cum e vremea sorocită din an. Citește mai mult
Crăciunul… Repovestind copilăria… Tanti Maria Frăţilă, din Pănade (comuna Sîncel, judeţul Alba), se-ntoarce cu-o viaţă de om în urmă, la aromele de coptură, de rom şi lemn dulce ale primilor ani. “Făcea mama atunci câte două cuptoare de colaci şi de pâine. Iar cozonac nu se făcea ca acum, ci să gătea truţuri…” Devinim atenţi. Luăm creionul şi notăm un cuvânt nou pentru un posibil dicţionar gastronomic regional al României. “Truţurile se făceau dintr-o făină mai bună, cu lapte şi zahăr. Se ungeau foile de aluat cu lictar (dulceaţă – n.r.), se împleteau şi se prăjeau. Şi-apoi, mai pregătea supă de tăiţei. Citește mai mult
De Sfantul Andrei, 30 noiembrie 2013, la Cetea, jud Alba, Decebal si Mihai Viteazul si-au dat mana, prin istorie. Metaforic,intalnirea la ceas de seara a fost posibila multumita unui grup de sateni care a reconstituit o sezatoare veche de veacuri, pusa la cale de Ionel si Violeta Sarbu. Citește mai mult
Coborâm pe înserat din “parcul cu mariane” al Vetrei Dornei (n.n. – cu numele de Mariana sunt “botezate” toate veveriţele din oraş) şi luăm grăbit drumul Pojorâtei. Nu, nu-i rost să-nvăţăm o horă, “împinşi” la joc de ritmul cântecelor Sofiei Vicoveanca. Dar dincolo de apa “cea frumos curgătoare” a Moldovei se află locul nostru de popas, casa de oaspeţi a prea-bunului şi vechiului priten Ion Tăran-Baciu. “L-am povestit” noi şi altădată, uimindu-ne de numele lui atât de simplu şi de bogat, totodată, în rosturi trainice, româneşti. El e “Ion”, el e “ţăran”, el e “baci”. Şi-n numele-i, şi-n existenţa lui rânduită după cea a strămoşilor. Citește mai mult