Mihail Codreanu – poetul orb din vila „Sonet”
A locuit, la propriu, intr-un sonet… In vila „Sonet”, pe strada Recea, intr-un Iasi aruncat pe sapte coline. Ratacea pe strazile citadelei moldave cantandu-i fiecare colt de strada, fiecare zid, fiecare statuie, dincolo de cecitatea-i stiuta, recompunandu-le din amintirile unei tinereti nestavilite. Mihail Codreanu, poetul orb al cetatii, mestesugarul sonetului, traia spleenul simbolismului cu fiece respiratie. Incepand a orbi catre varsta de 30 de ani, isi dicta poemele prietenilor, neputand sa le scrie el insusi. Dar le dicta abia dupa ce le modelase in mintea lui, dupa ce le rostise de o mie de ori, cautandu-le forma unica si incarcata de vraja… „Nu te-ngrozi, poete, de durere/ Si nu fugi de dansa niciodata:/ Ea face poezia mai curata/ Si-i da o mai statornica putere./ Tu n-ai avea in vers o adiere/ Atat de calda si de parfumata,/ De n-ar veni din zarea-ndepartata/ Pe-a suferintei raza de mistere.// In piept suspinele cand se framanta,/ Pe lira dulce, tot mai dulce canta…/ Si-n melodii durerea-si ia fiinta…// Iar gemetele-s armonii pe strune, –/ Caci poezia doarme-n suferinta,/ Cum doarme diamantul in carbune.”