Veneţia mea, iarna! Veneţia voastră, în 5 puncte de sprijin

Venetia, iarna…! Amintirile mele n-au indexat-o intr-un alt anotimp.

Iarna dupa iarna. Cand blanda, lenevind sub soare, cu umeri discret dezgoliti. Cand trepidand sub pasul grabit al mastilor din fiecare Carnaval. Cand derutata sub stratul subtire de zapada (ca pulberea fina de zahar vanilinat presarata peste inegalabilele ei „dolci carnavaleschi”), repede curatata… cu matura, de venetienii nepregatiti sa tina piept unei zapezi adevarate. Cand romantica, la apus, cu tineri sarutandu-se pe poduri incarcate de suspinuri… Cand sobra, severa, in ungherele-i intunecate, din care te-astepti sa iasa verosi spadasini…

Venetia unei ploi subtiri, intr-o noapte de iarna, sub felinarul cu poeti. Noaptea-n care, onorandu-l pe Baffo, mi-am citit poemele. Versurile prelingandu-se pe foaie, o data cu picaturile de ploaie, pana cand n-au mai ramas decat dare lungi de lacrimi negre…

Venetia unui suflet care n-o cunoaste-n alt anotimp!

Venetia mea, iarna! Venetia voastra in 5 puncte de sprijin. 5 locuri de vizitat cand esti indragostit de sufletul ei, iar ea ti se ofera, precum curtezanele-i celebre, pe Ponte delle Tette, pe gratis!

– Piata San Marco. De vizitat la orele diminetii, cand multimile inca n-au asaltat-o. Cand magazinile captusite cu suveniruri (scumpe) abia se deschid. Privitul pe fereastra, admiratul, stransul de amintiri colorate dincolo de apele irisilor e, insa, gratis. La fel, ruga insingurata, in Bazilica San Marco si sincerul oftat de uimire dinaintea icoanelor de mozaic bizantin. De-acolo, doar un pas ai de facut pana in Piateta San Marco, flancata de Palatul Dogilor (de o parte) si Biblioteca Marciana (de cealalta parte), fondata de Petrarca. Cele doua coloane, cu leul bibliofor si Sfantul Marcu (protectorul orasului) ii asteapta si astazi pe navigatorii venetieni, scrutand zarea, dincolo de turlele bisericii de pe insula Sfantului Gheorghe.

– Podurile Venetiei. Traversand canale si canalette, unind palate si piatete, dupa principiul suveicii. Pe insoritul Canal Grande, arcul marmoreic al Podului Rialto, cu umbrele negutatorilor evrei veghind viermuiala turistilor si-a vanzatorilor de amintiri spectaculoase. Ponte dell’Academia, intre Campo di San Vidal și Campo della Carita, cu superba priveliste asupra bazilicii Santa Maria della Salute. Adu un lacat cu tine si-nchide-l acolo, de una dintre zabrelele lui de lemn. Se spune ca dorintele prinse cu lacatul pe Ponte dell’Accademia se vor implini, nesmintit. Puntea suspinelor… podul acoperit, ce leaga Palatul Dogilor de vechea inchisoare venetiana. Se spune ca acei care trec pe sub pod inca pot auzi suspinele prizonierilor din trecut… desi alte suspine pot fi mai clar auzite, azi, cele ale indragostitilor care coboara spre mare, cu gondola de un negru lucios.

– Basilica di Santa Maria della Salute. Ridicata dupa „anul ciumei” (1630), este una dintre cele mai frumoase si spectaculoase biserici din orasul lagunar. In ea, gasesti celebre lucrari de Tizian si Tintoretto. De altfel, bisericile Serenissimei sunt un singur, mare muzeu de arta plastica, nu exista practic nici o bazilica in care sa nu afli macar o panza pictata de un maestru al picturii…

– Muzeul Muzicii. Multe biserici functioneaza astazi ca muzee sau sali de concerte. Una dintre acestea este si Biserica Sfantului Maurizio, aflata la numai un sfert de ceas de mers pe jos de la Piata San Marco. Museo della Musica adaposteste o impresionanta colectie de instrumente muzicale din secolele XVII-XIX. Adeseori, pe aceste instrumente de epoca se canta – inca – in cadrul unor concerte exceptionale, la care intrarea este gratuita.

– Ghetoul venetian… a carui istorie l-a tulburat pana si pe marele Will. Shakespeare. Numele sau (getto sau ghetto) vine, se spune, de la cel al unei vechi turnatorii care se afla chiar in locul unde venetienii au hotarat, la inceputul veacului al XV-lea, sa infiinteze cartierul evreiesc. Pana la cucerirea Venetiei de catre Napoleon, in Ghetto Vecchio, evreii erau… incuiati peste noapte. In apropiere de Ponte delle Guglie, Sotoportego del Ghetto Vecchio inca poarta urma drugului vechi si-a lacatului care se-ncuia cu zgomot greu, metalic, in fiecare seara, pentru a fi deschis in zorii zilei. Daca treceti dincolo de poarta, in drumul vostru spre Ghetto Novo (si spre Muzeul Evreiesc), opriti sa gustati celebrele „dolci ebraici”… acele dulciuri despre care legenda spune ca au servit ca sursa de inspiratie pentru bucatarii venetieni din fiecare mare palazzo („in vreme ce evreii ramaneau peste noapte inchisi in ghetto, bucatele lor se lafaiau pana in zori pe mesele patricienilor”, imi spunea candva un rabin, in Campo del Ghetto Novo).

Venetia mea, iarna! Venetia voastra… Venetia acelora care au implinit, pentru mileniul 3, testamentul eruditului inaintas Nicolae Iorga, care-a daruit tinerimii studioase romane un palat in inima Serenissimei, pe Strada Nova. Palazzo Correr, cladirea pe care astazi, la Venetia, flutura drapelul romanesc, sediul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica „Nicolae Iorga”, palatul meu venetian cu prieteni.

Iarna lagunara in care, pornind in cautarea cuibului iubirii lui Vasile Alecsandri pentru Elena Negri, am intrat in apartamentul lor din Palazzo Benzon si-am gasit traindu-si acolo povestea venetiana o printesa si-o mare pianista, nepoata lui Napoleon Bonaparte, Principesa Caroline Murat (Haffner).