Prinţesa Caroline Murat, pianista, urmaşa lui Napoleon Bonaparte, despre muzică şi tradiţii

Pianista Caroline Haffner, care de mai bine de patru decenii domină scena muzicală a lumii, nu este alta decât… Prințesa Caroline Murat. Poartă numele străbunicii ei, regina Neapolelui, soția regelui Joachim Murat și sora Împăratului Napoleon Bonaparte. Pe linie maternă, Prințesa Caroline se trage dintr-o familie de asemenea celebră, originară din Salzburg. Sigmund Haffner a fost Mecena tânărului Wolfgang Amadeus Mozart, acesta din urmă dedicându-i, de altfel, două piese: Serenada Haffner și Simfonia No. 35 Haffner. Cu asemenea strămoși, nu-i de mirare că și Caroline a ales drumul artelor. Am cunoscut-o pe Prințesa Caroline Murat la Veneția, în Palazzo Benzon, unde locuiește o bună parte din an (cu excepția perioadelor în care evoluează în concerte sau se ocupă de cele câteva programe muzicale pe care le conduce, în mai multe țări de pe mapamond). Surprinzător – sau nu? – la Veneția locuiește în apartamentul în care au trăit cândva frumoasa lor poveste de dragoste… Vasile Alecsandri și Elena Negri. Acolo, în acel apartament, am realizat și noi acest interviu.

Citește mai mult