„Il Mago” vine la București, urmând pe cer drumul unei stele… Michelin
Sunt o norocoasă. Am întâlnit, în cariera mea de jurnalist gastronomic, 4 bucătari cu stele Michelin. Doi dintre ei, foarte mari. Cei mai mari. Numărul 1 și Numărul 2 mondial, am zice, dacă am vrea să facem un clasament… „ca-n tenis”: Joel Robuchon (31 de stele) și Alain Ducasse (18 stele). Cu alți doi – Denis Rieubland (2 stele, la Hotel Negresco, din Nisa) și Cristophe Cussac (de trei ori câte 2 stele, în cariera sa, acum „retras” să conducă bucătăriile lui Robuchon, la Metropol, în Monte Carlo) am stat de vorbă, chiar în bucătăria lor. Și… am mâncat din mâna lor. Bucate inubliabile – comparabile, ca emoție a gustului și gust al emoțiilor, doar cu mâncărurile mamei și ale bunicilor. Citește mai mult