Păpușile de Dragavei de la Brâncoveni
Brâncovenii, un sat ca oricare altul în Câmpia Română. Un sat ca oricare altul? Poate că m-am pripit, căci locului acestuia i-au arătat interes voievozii cei mari ai neamului: Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu… Cu aproape patru secole și jumătate în urmă, Jupânița Celea, bunica lui Matei Basarab, înălța aici o biserică din lemn, pe care nepotul său – Vodă, adicătelea – o va transforma într-o mănăstire… fortificată (loc de rugăciune și bastion de apărare).
S-au năruit zidurile, în veac? S-au ridicat altele. E poate în datul acestei nații ca zidurile surpate să se înalțe la loc. La 1699, Constantin Brâncoveanu construiește biserică nouă, în care se roagă azi maicile de la Mănăstirea Brâncoveni…
Ascult cu nesaț vorbele unei femei între două vârste, cu glasul cald și puternic, totodată. Știe toată istoria locurilor și are o mare bucurie de a împărtăși. Tace – căci de cuvinte nu mai e nevoie atunci – când intrăm în muzeul mănăstirii, unde sunt adăpostite, printre icoane și odoare bisericești, coloanele mult întristatei mănăstiri a Văcăreștilor.
E vinei. E zi de post. Locul e împrejmuit de lumină și de pretutindeni se înalță voci cristaline, în rugăciune.
Ar trebui să mă opresc aici și să las amintirea să se îmbrace în sfințenia locului. Totuși mai e o întâmplare a acelei zile de care se cuvine să amintesc aici: rețeta de „păpuși de dragavei” primită de la una dintre măicuțele ce roboteau la cuhnia mănăstirii. Mâncare oltenească pe care maica a învățat a o face pe vremuri, la o altă mănăstire, cea a Clociocovului. „Iei frunze de ștevie tânără și fragedă, le cureți și le legi în mănunchiuri de le mai zice și «păpuși». Le ungi cu ulei și le pui pe grătar, iar după ce s-au fript, le iei cu degetele de pe grătar – ai grijă să nu te frigi! – ori cu o furculiță de lemn, dar să nu le străpungi cu ceva de metal. Le cureți de ațele cu care le-ai legat, le pui în strachină și mai adaugi doi țîri (ardei iuți) tocați, ulei, zamă arzante (fierbinte) în care ai fiert un morcov și-o ceapă. Zama trebuie să fie sărată și îndoită cu oțet”.
Nu, nu-i mâncare mănăstirească. Așa mâncau oamenii la Clociocov primăvara, cu mămăligă rece, când se întorceau de la câmp. „Dar mi-a plăcut că-i simplă și ușoară și te iuțește la trup și la minte” – îmi mai spune, în vreme ce eu notez cu grijă ultimele detalii în caietul meu de rețete.