O cină pentru trei împăraţi

Pe timpul Expoziţiei universale din 1867, de la Paris, Café Anglais (situată în unghiul format de rue Grammont şi Bvd. Des Italiens) avea să cunoască o rumoare neobişnuită în seara zilei de 7 iunie. Fan al cafelei englezeşti pregătite aici, Wilhelm I, regele Prusiei, i-a invitat la o cină specială pe alţi doi puternici ai zilei, aflaţi şi ei în trecere prin Paris cu prilejul marii expoziţii: Alexandru al II-lea, „ţarul tuturor ruşilor” şi Prinţul Bismark, cancelarul Germaniei.Înfiinţată în 1802, Café Anglais nu a avut dintotdeauna reputaţia unui restaurant rafinat. La început era doar un simplu local frecventat de burghezia din zonă şi de actriţe în vogă. În 1822 este cumpărat de Paul Chevreuil, care reuşeşte să îl transforme într-un restaurant la modă, celebru pentru fripturile sale pregătite la rotisor sau pe grătar. Abia cu venirea la cârmă a lui Adolphe Dugléré, strălucit elev al lui An­tonin Carême, lucrurile aveau să se schimbe radical. Reputaţia lui de gastronom se adaugă la reputaţia localului şi în curând cei mai bo­gaţi oameni ai Parisului ajung să îl frecventeze. Celebrul imobil avea să fie demolat înainte de primul război mondial, în 1913, dar desti­nul face ca pivniţa, cu tot cu marea colecţie de vinuri, să intre în pose­sia unui alt restaurator celebru, André Terrail, proprietarul de la Tour d’Argent.

Să ne întoarcem însă în anul 1867. Masa pregătită pentru înalţii oaspeţi avea să intre în istorie sub numele de Cina celor trei împăraţi (n-o fi fost Bismark chiar un împărat, dar, cu mâna lui de fier, cancelarul german era egalul capetelor încoronate).

Cu boaseriile lui de acaju şi lemn de nuc, multiplicate în oglinzile de cristal cu rame poleite în aur, marea sală de la Café Anglais făcea cinste oricărui monarh. Timp de şapte ore, cât a durat această cină imperială, pe masă au fost aşezate, pe rând, cele mai rafinate bucate, pregătite de însuşi Dugléré (aşa cum nu o făcea pentru oricine). Supă Fontange, sufleul Reginei, fileuri de solă à la vénitienne, escalop de calcan gratinat, spinare de berbecuţ cu piure breton, pui portughez, pateu cald de prepeliţă, homar parizian, sorbet cu vin de Champagne, raţă rueneză, ortolani pe canapele, vinete spaniole, sparanghel, casoletă princiară – toate acestea au fost stropite cu cele mai fine vinuri, vechi de 20-25 de ani, din celebrele podgorii Château-Yquem, Chambertin, Château-Margaux, Château-Latour, Château-Lafite. N-au lipsit şampania Roederer, vinul de Xeres (cu o vechime de 46 de ani!), vinul de Madera. Ce alianţe politice vor fi pus la cale cei trei puternici ai zilei nu vom şti. O anecdotă punctează însă diplomaţia unui somelier francez, Claudius Burnel, care i-a răspuns Ţarului Alexandru al II-lea, ce-şi exprimase nedumerirea că din meniu lipsea foie gras. „Sire”, i-a răspuns el, „în gastronomia franceză există cutuma de a nu servi foie gras la jumătatea lunii iunie”…