Cafegiii de altădată

Cine era „cafegi-bașa” sau „vel-cafegiu”, adică… mai-marele cafegiilor din Valahia, mă lămurește, din pagina unei cărți din veacul trecut, istoricul George Potra: „slujbașul domnesc, care avea în grija lui cafeaua, zahărul și întreg inventarul necesar, precum și obligația de a servi cafeaua, era numit cafegi-bașa sau vel-cafegiu și își avea un loc precis în alaiul ce primea sau însoțea pe Domn în anumite ocazii”… De la asediul Vienei de către turci, încoace, Europa fusese cucerită de licoarea brună, iar țărișoarele românești nu fuseseră nici ele scutite de asemenea patimă. Citește mai mult

O ceaşcă de cafea, la capătul lumii…

În mijlocul oceanului, arborii de cafea îşi înfig rădăcinile în solul hrănitor al insulelor inundate de soare. O oază de plăcere şi relaxare, în care boabele de cafea se transformă în cea mai intensă şi aromată băutură, o specialitate cu adevărat „gourmet”.

Insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic l-a găzduit în ultimii ani de viaţă pe împăratul francez Napoleon Bonaparte. Astăzi este renumită şi pentru cafeaua produsă aici, căutată de gurmanzii din întreaga lume. Primele boabe au fost aduse din Yemen cu 300 de ani în urmă, iar datorită izolării insulei (cel mai apropiat pământ se află la mai bine de 1.000 de kilometri distanţă), cafeaua şi-a păstrat exact aceleaşi proprietăţi. În acelaşi timp, cultivatorii folosesc cu dibăcie toate darurile naturii: guano, un îngrăşământ natural colectat cu greu de pe stâncile ce se prăvălesc abrupt în va­luri, apă de izvor ce ţâşneşte de pe culmile mai înalte ale insulei şi un sol vulcanic, foarte hrănitor. Boabele de cafea se culeg cu grijă începând din luna octombrie până în februarie (se aleg doar boabele bine coapte, perfecte) şi se lasă la uscat în soare cel puţin patru luni înainte de a fi prăjite. Citește mai mult