Istoria tortului de ciocolată „Carmen Sylva”
Poate ca nu sunt comparabile ca faima cu mancarurile inspirate de Napoleon Bonaparte, Maria Stuart sau Stroganofff, insa felurile de mancare numite dupa oamenii politici ai sfarstului de secol XIX si inceputului de secol XX din Romania, ca si dupa membrii Casei Regale, isi au cu siguranta locul intr-o istorie a “inaltei bucatarii’ de la Bucuresti si Iasi. Printul Barbu Bibescu, Take Ionescu, Marghiloman, Trancu-Iasi sau altii, ale caror nume le vom descoperi pe parcurs, si-au gasit o farama de glorie in gastronomie, ca si in istorie. Cu editia de astazi dam startul unei serii de articole care are exact aceasta tematica: VIP-uri de altadata si bucatele inventate in onoarea lor.
Si pentru ca trebuie sa incepem de undeva, eu spun sa o facem luand ca reper 29 decembrie 1893, ziua in care Regina Elisabeta a Romaniei implinea 50 de ani. Pentru regina fusese un an de “convalescenta’. Prin casatoria Principelui Ferdinand cu Maria de Edinbourg, se naruisera cativa ani de lupta, alaturi de Elena Vacarescu, pentru a face posibila o casatorie din dragoste, pe care Parlamentul Romaniei si Regele nu o voiau. In ianuarie 1893, noua printesa mostenitoare ajungea la Bucuresti, iar Elisabeta alias Carmen Sylva trebuise sa se resemneze. Pupila ei, Elena Vacarescu, pleca in exil. Se zice ca, atunci, pentru a-si imbuna sotia, Carol I care era de altfel destul de cazon in relatia lui cu fineturile gastronomice ar fi cerut bucatarilor sa pregateasca ceva special. Pentru a-i face o placere Reginei, in ziua aceea de sfarsit de an, in bucatariile Casei Regale s-a creat acest desert delicios: Tort “Carmen Sylva’ cu ciocolata. O reteta delicioasa pe care, descoperind-o, ne grabim sa v-o oferim si domniilor voastre.
Pentru blat: 140 g unt, 140 g zahar, 140 g ciocolata, 6 oua, 90 g faina. Pentru crema, avem doua variante, amandoua la fel de delicioase: a) 100 g zahar, 100 g ciocolata, 2 dl apa, doua galbenusuri si frisca; b) 100 g ciocolata, 100 g zahar, 4 linguri de esenta de cafea, 100 g unt, doua galbenusuri si un dl unt moale (se pune intr-o bucata de panza curata si se framanta in mana pana se inmoaie, ca plastilina). Cum se prepara? Iata ce indicatii ne da, in cartea sa de bucate, “inspectoarea generala a Invatamantului gospodaresc’ Maria General Dobrescu: “Se freaca untul cu zaharul, se adauga ciocolata incalzita in cuptor, apoi se freaca o jumatate de ora, se adauga galbenusurile si albusurile, spuma, cu faina. Se toarna in forma tapetata si se coace la foc potrivit. Se unge cu crema urmatoare: zaharul cu ciocolata se fierb cu apa pana ce se ingroasa. Se lasa sa se raceasca, se amesteca cu galbenusurile, apoi cu frisca. Sau o alta crema: ciocolata cu zaharul si esenta de cafea se fierbe pana se capata un sirop gros care se varsa fierbinte, picatura cu picatura, peste galbenusuri, se amesteca bine si se lasa sa se raceasca; apoi se amesteca cu unt proaspat spumos, care a fost frecat cu o lingura de zahar pudra, amestecate bine toate la un loc, apoi se glaseaza si se umple tortul. E bine ca blaturile de la tort sa fie stropite cu rom.
Reblogged this on Monarhia Salvează România.
Reblogged this on Monarhia Salvează România.