Eminescu şi Carmen Sylva

Oricat ar parea de neverosimila o asemenea afirmatie, Mihai Eminescu si Regina Elisabeta, al carei pseudonim literar era Carmen Sylva, au apartinut aceleiasi generatii poetice – sau, daca vreti, pentru a folosi un termen incetatenit de regretatul critic si istoric literar Laurentiu Ulici, au facut parte din aceeasi promotie de scriitori.

Suntem obisnuiti cu imaginea juvenila a poetului – pe care, din pacate, unii o asociaza mai putin cu excelenta lui in poezie si mai mult cu bancnota de 500 de lei, care, in paranteza fie spus, nu ajunge in mainile si buzunarele multora -, in vreme ce prima regina a Romaniei ne e familiara in postura sa de la senectute, in fotoliul de la Peles, acoperita cu un pled crosetat. De fapt, cei doi s-au nascut la numai cativa ani distanta – Elisabeta la 29 decembrie 1843, iar Eminescu la 15 ianuarie 1850 sau, dupa unele surse, la 23 decembrie 1849. Impart, cum se vede, chiar si aceeasi zodie, a Capricornului, care apartine… truditorilor. Eminescu si Regina Elisabeta au trudit, si-au castigat painea (mai mult sau mai putin metaforic vorbind) cu condeiul.

Ne e cunoscut parcursul poetului, anii in care a lucrat in redactia ziarului Timpul pana tarziu, in noapte, ori cei in care a fost bibliotecar sau revizor scolar. Stim insa prea putin despre faptul ca Regina Elisabeta s-a numarat printre primele ‘regine muncitoare’ ale lumii, si asta pentru ca, e de notorietate, Casa Regala a Romaniei era poate cea mai saraca din Europa, iar ‘Coroana de Fier’, taiata dintr-un tun folosit in timpul Razboiului de Independenta, a fost, mai mult decat metafora a neatarnarii, o necesitate economica. Regina Elisabeta a castigat bani vanzandu-si in strainatate (in Germania, Franta, Marea Britanie) drepturile de autor pentru scrierile sale, pozand in reclame de tip ‘testimonial’ pentru o fabrica de masini de scris si chiar scriind articole pentru presa germana, britanica si americana.

Tot ceea ce am prezentat pana acum nu face insa parte decat dintr-un context care-i apropie pe cei doi. Mai mult decat atat, stim ca ei s-au intalnit fata in fata, ca Regina Elisabeta aprecia opera poetica a lui Eminescu, desi dezavua elanul antidinastic al jurnalistului Eminescu. In ce priveste pozitia acestuia fata de Carmen Sylva, poeta-regina a generatiei sale, o anecdota care a strabatut timpul vrea sa arate ca nu era la fel de elogioasa. Oare asa sa fi fost? Ori e si aceasta o rautate a veacului aceluia, cata vreme stim, de exemplu, ca Eminescu a tradus din limba germana una dintre piesele reginei, ‘Varful cu Dor’, care a fost jucata cu succes in micul teatru din Castelul Peles.

Dar sa vedem care sunt… faptele. Elisabeta era, in epoca, un Mecena, poate unul dintre cei mai importanti protectori si sustinatori ai scriitorilor si artistilor vremii si chiar daca financiar nu putea da intotdeauna un ajutor, simpla sa influenta era pretioasa. Regina a dat, de exemplu, semnalul pentru achizitia de lucrari ale pictorilor romani, cumparandu-si mai multe tablouri de Nicolae Grigorescu, intr-o epoca in care de bonton era sa cumperi lucrari ale clasicilor francezi si italieni. Este firesc, in acest context, interesul ei de a-l introduce pe Eminescu in cercurile literare pe care le patrona, invitandu-l, pentru inceput, la Curte.

Una dintre cele mai apropiate persoane de Regina, in acea perioada, era Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu. Mite, dupa cum se stie, a fost una dintre iubirile fulgeratoare ale lui Eminescu, pana in ziua de azi nefiind clar daca poetul i-a dedicat ei sau marii lui iubiri, Veronica Micle, tulburatorul poem ‘Atat de frageda…’. Cert e ca traducerea facuta de Mite acestei poezii a impresionat-o atat de mult pe Regina Elisabeta, alias Carmen Sylva, incat a decis sa-l cunoasca pe cel care preamarea atat de frumos femeia. Despre intalnirea celor doi avem o relatare in cartea scrisa de o alta apropiata a reginei, Elena Vacarescu. Dar cea mai frumoasa este istorisirea reginei insasi: ‘Ne aparea nelinistit si ravasit, ca venit dintr-o alta lume; imi amintea de Manfred si de Faust, de chipurile palide si ravasite ale marilor romantici…

Mi-a sarutat mana, privindu-ma cu o privire potolita, dar patrunzatoare, ce voia parca a-mi secatui spiritul, spre a ramane pentru el un subiect de curiozitate sau interes, ma compatimi ca nu cunosteam indeajuns Moldova sa natala. Privirile-i cautau departe, dincolo de ziduri… Trasaturile fetei tradau oboseala unei tinereti traite fara bucurie. Degetele-i erau lungi si inghetate, gura foarte expresiva, cu buze fine, ii traducea toate emotiile. Avea vocea ragusita, dar duioasa, ca a turturelelor toamna… Cand i-am laudat versurile, a inaltat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el’. Asa l-a vazut Carmen Sylva pe Eminescu. Desi au mai existat cateva intalniri cu lungi discutii literare, poetul nu s-a putut integra cercului patronat de regina. Ramanea, se pare, un geniu neinteles.

Care au fost resorturile pentru care a refuzat, ceva mai tarziu, o distinctie acordata de regina, ordinul ‘Bene Merenti’, care i-ar fi adus si o importanta suma de bani? Nu putem sti, cu toate ca Titu Maiorescu explica asta prin modestia poetului si simplitatea lui excesiva. Nu putem lua in seama nici relatarile rautacioase, cum ca poetul mirosea urat si purta haine de imprumut, sifonate. Asa cum nu stim cat de reala e si anecdota urmatoare, chiar daca ea a fost relatata de Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, din care citam: ‘Curioasa, Regina Elisabeta a dorit sa-l cunoasca direct pe Mihai Eminescu, poftindu-l la palat prin criticul Titu Maiorescu. Se povesteste ca, in timpul audientei, regina i-a dat o poezie de-a ei s-o citeasca si sa-si dea parerea.

Poetul a citit-o cu atentie, a recitit-o, apoi cu «originala lui sinceritate», cum scria Delavrancea intr-un articol, i-a spus: – Majestate! In forma actuala cred ca ar fi mai bine sa nu fie publicata… Obisnuita cu lingusirile, Carmen Sylva a fost izbita de indrazneala acestui boem care venea in audienta cu o redingota de imprumut. Suparata, regina a facut uz de autoritatea regala si i-ar fi spus lui Eminescu: – Uiti ca vorbesti cu regina Romaniei? – Da, dar nu cu regina poeziei!’. Urmarea? Intr-un alt context, regina, dupa ce a citit ‘Luceafarul’, l-ar fi numit pe Eminescu epigon al lui Alecsandri. Fie ca e sau nu un dram de adevar in aceasta anecdota, un lucru e sigur: Eminescu era inca de pe atunci Regele Poeziei. Am fi putut face un studiu comparat al poeziilor scrise de cei doi. Si am fi putut adauga alti si alti poeti din epoca. Am fi vazut, poate, ca toti scriau la fel. Erau epigoni unii altora. Carmen Sylva nu iesea din tipare decat prin sorgintea ei regala. Eminescu insa a fost mereu deasupra tuturor, la distanta de un zbor de sageata.