Ratatouille cu Fetească regală

Vara Cupei Mondiale din America, la fotbal, avea sa-mi aduca doua mari bucurii: intalnirea cu marea si un brat de carti de bucate, aduse de Yves din Franta. Asa am dobandit si cunostinte de gastronomie franceza, mai ales din cea provensala, spre care se indreptau preferintele lui Yves.

Ratatouille pare sa nu fie decat un fel de tocana gradinareasca. Prima regula e ca pentru a-ti iesi reteta trebuie sa stii sa alegi legumele. In piata, Yves avea sa dea un adevarat spectacol, pipaind, mirosind, cantarind in palma rosiile si ardeii, si vinetele trebuincioase. Valsand de la o taraba la alta, in cautarea ingredientelor potrivite. Marele secret e sa calesti legumele la foc mic, in ulei de masline (musai!), in vase separate. Vinetele taiate rondele si ardeii, asijderea, aromate cu piper si ceapa alba, carnoasa, maruntita cat se poate de tare – in vasul intai. Treizeci de minute in capat le tii pe flacara, rotind cand si cand cu lingura de lemn in tigaie, sa-si schimbe locul vinetele si ardeii intre ei, sa nu-i ajunga plictisul. Intr-al doilea: se caleste mai intai usturoiul, tocat dinainte, pana simti cum sucul lui iti lipeste degetele unul de altul. Presari deasupra ierburi de Provence: busuioc, cimbru, patrunjel. De se poate, din plante proaspete, aroma lor sa te faca sa inchizi ochii de placere. Rosiile, dinainte decojite, le zdrobesti cu o furculita si le rastorni peste usturoi, sa se inabuse in sosul lor, sa se patrunda de dulceata…

Abia la urma, cand toate s-au muiat si s-au imbalsamat, le amesteci dimpreuna. „Dar, tine minte, regula de aur e sa rastorni legumele, incet, peste sosul de rosii, si nu invers, cum face toata lumea…” Cat priveste cantitatile, la Nisa e o vorba: „nu exista prea mult”… Iar daca pui alaturi, in farfurie, cuscus sau orez – calit o idee in ulei, sa ramana bobul intreg, si inabusit apoi pe foc moale – vei avea parte, fara-ndoiala, de o masa aristocratica, la care-i bun sa pui alaturi un pahar de Feteasca, de-a noastra, regala.