Casa cu tamarisc (5) Pavel Noapteș, orfanul
Dinaintea mămăligii aburinde, pe care Maia o taie în şase cu aţă albă de mosor, băiatul stă ca pe ghimpi, privind pe sub sprâncene la taică-su. Pavel nu pare a şti nimic din neliniştile băiatului. Ori le pune pe seama verii ce stă să se termine.
./.
Asemeni lui, cu mulţi ani în urmă, Costin o să lase în spate tihna satului şi va merge mai departe, la liceu. Băiatul e dezgheţat, prinde iute orice învăţătură şi a fost cel dintâi în toţi anii. Bărbatul îşi aduce aminte de toamna în care a început el lungul drum spre marele oraş. Moşierul venise primăvara în sala îngustă, cu bagdadie joasă, unde cei mai înalţi dintre flăcăi mergeau gârbovi, ca nişte bătrâni storşi de vlagă, şi-i îndemnase să înveţe bine, să nu se lase pe tânjală. Pe cei mai bravi voia să-i trimită la şcoală mai departe şi, dacă o fi să fie, peste ani, chiar la universităţi. Băieţii priveau, în lumina puţină ce se strecura prin fereastra cu un ochi spart, profilul subţire, cu fruntea boltită şi nas ascuţit şi nervos, sub care buzele se mişcau cu fermitate, apăsând pe unele cuvinte, ca şi cum astfel ele ar fi ajuns mai uşor în mintea lor şi înţelesul le-ar fi fost mai desluşit. Dascălul i-a spus moşierului numele celor mai buni la carte, printre ei era şi el, Pavel Noapteş, orfanul…
În septembrie, era singurul care avea să părăsească satul. Maia îi pusese rufe curate în bocceaua de lână, cu vrâste roşii şi verzi, şi-i mai făcuse un băgăjel cu de-ale gurii. Stătea în poartă, lângă ea, şi numai ruşinea îl oprea să nu se arunce la pieptul ei, mereu mirositor a busuioc şi-a măr dulce, unde să-şi ostoiască neliniştea într-un hohot de plâns. Femeia îi tot aşeza, mecanic, o şuviţă rebelă şi-l îndemna întruna: „Să fii sănătos, băiatul maichii. Să fii cuminte, să-ţi cauţi de carte şi să nu faci supărare la nimeni…” El şi-a aruncat boccelele în căruţa lui moş Ţicu, s-a urcat şi el pe inima hărăbaiei şi, în trap mărunt, cu sufletul pe jumătate spăimântat, pe jumătate doritor de întâmplări noi, s-a pornit spre anii ce urmau să vină.
La marginea satului, dinaintea casei cu tamarisc, o zvârlugă de fată s-a oprit din joc să-şi fluture mâna…
Citește mai departe aici.
Citește și
Fragment din romanul Casa cu tamarisc / Simona Lazăr