Cărți de bucate, cărți de… ficțiune

Inainte de 1990 se spunea ca printre cele mai vandute carti de povesti se aflau… cartile de bucate. Intr-o oarecare masura, vorba asta nu era un banc, ci purta cu sine bruma ei de adevar. Multe dintre ingredientele intalnite prin paginile acestora nu puteau fi gasite si in galantarele magazinelor. (Care aliniau, de altfel, aceleasi borcane cu mazare, ghiveci de legume in ulei ori rosii in sos tomat.)
Cartile de bucate capatau astfel reale virtuti literare, iar „cititorii” nu conteneau a se mira de talentul celui care descria cu lux de amanunte cum se pregateste un Salau Bonne-Femme sau un Somon cu avocado. Ceea ce nu puteai avea in farfurie incercai sa iti imaginezi, tot asa cum ti-l imaginai pe D’Artagnan calarind pe martoaga lui galbena. Stimulat de atari experiente de lectura, cineva a avut ideea publicarii unui almanah literar-gastronomic. Si zau ca gandul nu era rau! Mai ales ca ideea de literatura era salvata prin prezenta unor texte autentice, semnate de scriitori „grei”. Unii, precum un Dumas – ori un Pastorel, la noi – dedicand, anume, subiectului carti intregi. Savuroase carti! Care iti lasau gura apa, cum se spune, si faceau sucul gastric sa vrea sa isi intre in atributii.
Ce vreau sa spun e ca povestea si bucataria s-au mai impletit de-a lungul timpului. Ideea nu e noua. Poate doar punerea in pagina sa fie alta, fiindca noi incercam sa patrundem in bucataria domniilor voastre si pe usa, si pe fereastra, si pe hornul sobei. Noi va intram in case, iar pe dumneavoastra va invitam in poveste!