Legende aduse acasă: Caucazul din Carpați și Colchida de la Colți
Începuse totul cu o legendă căreia îi căutam rădăcinile pe coclaurile Carpaţilor, la Întorsură. Reminiscenţa unui text citit cândva, care plasa Caucazul mitic… acasă, pe umărul munţilor cunoscuţi, nu departe de apa Buzăului.
Scrisese cineva că el, Caucazul, nu era altul decât ţinutul de piatră al caucilor, trib tracic, viteaz şi puternic, ca tot neamul lor cel întins. Acolo, ţintuit de piatră, Prometeu primea „vizita” crudă a vulturului care se înfrupta din ficatul lui, zi după zi, până Hercule avea să-l scoată de sub pedeapsa zeilor.
A venit apoi, de niciunde, o alta legendă, a Colchidei… La Colţi, berbecul cu lâna de aur aştepta, în îndepărtatul timp mitic, venirea corăbiei Argos. Lâna de aur, spun şi azi bătrânii locului, era de fapt blana albă, pe care dacii o aşezau în calea apelor învolburate, pentru a strânge în ea… pietrele de chihlimbar rupte de şuvoaie din munte, cărate o dată cu pietrişul şi mâlul. Pline de ambră, blănurile berbecilor străluceau în lumină precum aurul.
Au fost apoi multe alte poveşti şi legende – cu eroi, semizei şi sihaştri – respuse, rescrise, care m-au chemat să explorez locurile. Şi aşa i-am descoperit pe eroii mei de astăzi, oamenii din satele de sub munte, de sub Penteleu şi Nehoiu, care mă cheamă, an după an, să le gust bucatele pregătite după reţete la fel de vechi precum legendele, să beau alături de ei păhăruţul de ţuică tare şi să împărtaşim împreună bucuria sărbătorilor pastorale. Nu demult, mieii au fost înţărcaţi, după care au plecat la stână, o dată cu păstorii şi poate chiar astăzi stau strânşi în jurul focului, iar cei mai vârstnici spun mai tinerilor istoria voinicilor care-au hălăduit, cândva, prin „munţii lor”…