Cenuşăresele Casei de Monaco

Obişnuim să asociem liliputanul principat monegasc cu povestea tulburătoare a Prinţesei Grace de Monaco. Ilustrează cel mai bine mitul Cenu­şăresei, în contextul secolului al XX-lea! Ea nu este însă singura „cenuşăreasă” care a dat peste cap ritmurile Casei Grimaldi. Doar că ea a făcut-o cu stil, adulată de o lume întreagă!

Grace Kelly, frumoasa actriţă americană care a cucerit inima Prinţului Rainier III de Monaco, are, în ceea ce priveşte popularitatea de care s-a bucurat – şi nu doar în rândul populaţiei mo­negasce, ci în lumea întreagă –, un singur cores­pondent: Lady Diana, prima soţie a moştenitorului tronului Angliei, Prinţul Charles. După ce strălucise în „Mogambo”, alături de Clark Gable, după ce îl întâlnise, în anii ’50, pe regizorul Alfred Hitchcock, regele suspansului şi unul dintre ultimii săi mari mentori artistici, după ce jucase alături de Marlon Brando în „On the Waterfront” – ca să punctăm doar câteva dintre reperele memorabile ale carierei sale, la vârsta de 26 de ani, Grace este sedusă de pro­punerea prinţului monegasc de a juca un cu totul alt rol, acela de… prinţesă.

Rainier III şi actriţa de la Hollywood
„Scânteia” s-a aprins în 1955, când Grace Kelly a fost invitată la o sesiune de fotografii (un shooting, am spune azi) împreună cu principele Rainier, la palatul acestuia din Monaco. Grace se afla atunci la Cannes, ca membră în delegaţia americană prezentă la prestigiosul festival de film Palme d’Or. Coincidenţă sau nu, ea avea să joace, la întoarcerea în America, în filmul „The Swan”, rolul unei prinţese.
În decembrie, prinţul Rainier traversează Atlanticul pentru ea, şi în aprilie 1956 cei doi se căsătoresc în palatul care veghează de pe un colţ de stâncă Mediterana. Paradoxal (sau nu?), actriţa Grace Kelly nu are ce căuta la Monaco, acolo unde prinţesa Grace este stăpână. Un decret al prinţului Rainier III, soţul său, inter­zice (până şi-n ziua de azi!) vizionarea, pe teritoriul statului monegasc, a filmelor în care ea jucase.
Povestea „lebedei” Grace a fost spusă şi răspusă. Nu are rost să reluăm aceste istorii care aparţin azi lumii întregi. Dar merită să aruncăm o privire mai departe în trecutul familiei Grimaldi. Şi asta pentru că decesul, în urmă cu câţiva ani, al mai vârstnicei sale cumnate prinţesa Antoinette Louise Alberte Suzanne de Monaco – sora lui Rainier III – a readus în atenţia presei o poveste de-acum un secol şi mai bine. Era pe vremea când o altă „cenuşăreasă” prin­sese în mreje un prinţ. Doar că a avut mai puţină şansă decât Grace.
Cu toate acestea, dacă ea, Juliette, n-ar fi fost, Grace ar fi reuşit, poate, să câştige mai multe Oscaruri (pentru rolurile pe care nu a mai apucat să le joace) şi să devină nu prinţesa, ci regina cinematografiei americane. Aşa cum au fost Ingrid Bergman şi Elisabeth Taylor, bunăoară. Ah, şi cu siguranţă atunci filmele ei ar fi rulat la Monte Carlo… fără res­tric­ţii. Dar asta e deja altă poveste.

Louis II şi cântăreaţa de cabaret
La tronul monegasc, predecesorul lui Rainier III de Monaco a fost prinţul Louis II. Louis Ho­nore Charles Antoine Grimaldi s-a născut pe 12 iulie 1870, la Baden-Baden, în Germania. Mama sa era Lady Maria Victoria Hamilton, fiica ducelui de Hamilton şi prinţesă de Baden, iar căsătoria fusese aranjată de însuşi împăratul Napoleon al III-lea. Un mariaj care nu a ţinut prea mult, căci tânăra prinţesă a abandonat repede principatul mediteranean, a anulat căsătoria, s-a (re)căsătorit şi şi-a luat fiul cu ea. Albert I, tatăl său, este nevoit să-şi (re)legitimeze fiul în faţa Vaticanului – pentru a nu-i periclita succesiunea la tron – şi îi reclamă prezenţa la Monte Carlo, pentru a-l învăţa cum să conducă ţara. Aventurier de excepţie – dar în sensul bun al cuvântului, pentru că întreprin­sese o călătorie la Polul Nord şi se arăta interesat de patronarea ştiinţelor – Albert I atrăsese privirile Europei asupra principatului. În seria aceasta de fapte speciale, avea să-şi trimită tânărului fiu la Academia militară franceză Saint Cyr, convingându-l apoi să plece în Africa, înrolat ca voluntar în Legiunea Străină. Experienţa avea să fie importantă pentru cariera sa militară – medaliat adeseori pentru curaj – ca şi pentru viaţa sa privată. În Algeria se îndrăgosteşte de o cântăreaţă de cabaret…
Marie Juliette Louvet cânta pe atunci într-un cabaret. Legendele, gurile rele, bârfitorii spun că înainte de a-şi fi descoperit talentul era o simplă spălătoreasă de regiment. Unii zic chiar că atât de jos era când a întâlnit-o Louis, dar e mult mai romantică (şi mai credibilă) varianta în care tânărul ofiţer din Legiunea Străină merge cu alţi tineri ofiţeri legionari la cabaret, să-şi mai liniştească spiritele aprinse de luptă, şi e atras de frumuseţea vocii şi a trupului Juliettei. Nu suntem la Verona, iar Louis nu este Romeo. Nici măcar Juliette nu e Julieta… aceea. Însă povestea este oarecum similară. În sensul în care iubirea celor doi este incompatibilă pentru familiile lor. Pentru familia Grimaldi cu siguranţă nu se întrevedea nici o urmă de compatibilitate. Cu atât mai mult cu cât Juliette avea deja doi copii dintr-o căsătorie anterioară cu fotograful francez Achille Delmaet.
În ciuda opoziţiei tatălui său, Louis se căsătoreşte pe ascuns, în 1897, în Algeria, cu femeia pe care o iubea. Iar când, mai târziu, se naşte fiica lor, ea este considerată nelegitimă atât de legile franceze, cât şi de cele monegasce. Ca să nu mai spunem de Vatican.

Copiii, adoptaţi de proprii taţi
Însă faptul care întuneca cel mai mult Casa de Monaco era acela că ereditatea la tronul principatului era compromisă. Vărul principelui Louis II, ducele Wilhelm von Urach, reclama moştenirea tronului monegasc, după moartea (viitoare) prinţului Albert I. Să ne amintim că Louis însuşi avea probleme cu legitimarea sa ca membru al Casei de Monaco, câtă vreme mama sa părăsise căminul conjugal şi anulase că­să­to­ria. O anulase, nu divorţase, deci se considera că Louis fusese născut ilegitim, în afara căsătoriei. În aceste condiţii, aproape că nici nu ar fi contat cu cine se însurase el şi dacă era sau nu re­cunoscut mariajul lui de Casa Grimaldi.
Prinţului Albert I nu-i plăcea însă să piardă în faţa neamu­rilor din ramurile secundare. Aşa că a hotărât să-şi calce pe inimă. În 1918 îşi adoptă propriul fiu, pentru ca nimeni şi nimic să nu mai pună la în­doială legitimitatea lui Louis al II-lea, iar în 1919 acesta îşi adoptă fiica, aceasta devenind, la vârsta de 19 ani, prinţesa Charlotte Louise Julie­tte Grimaldi de Monaco, ducesă de Valentinois. Cât despre ducele Wilhelm von Urach, el alege să devină, după război, rege al Lituaniei, re­nun­ţând formal la drepturile sale de succesiune la tronul principatului Monaco, în 1924.
Între timp, în iunie 1922, după moartea tatălui său, Louis II devenise deja conducătorul sta­tului. La acea dată, problemele de succesiu­ne erau şi ele rezolvate. Şi asta pentru că Louis avusese prevederea să-şi mărite fata imediat ce a înfiat-o. Cu contele franco-mexican Pierre de Polignac, bănuit a fi homosexual… Dar asta nu l-a împiedicat să-i facă imediat copii Charlottei, pe Antoinette, care s-a născut în 28 decembrie 1920, şi pe Rainier, născut pe 31 mai 1923.
Nu este nici timpul, nici locul acum să trecem în revistă istoria anilor de domnie ai lui Louis II, cu strălucitoarea perioadă interbelică, oscilaţiile politice din timpul celui de-al doilea răz­boi mondial, conflictul lui cu nepotul Rainier, ge­nerat de inabilităţi politice şi diplomatice ori fap­tele de arme ale foarte tânărului prinţ moş­tenitor.
Să spunem doar că după ce planeta a ieşit din convulsiile războiului, iar principa­tul de Monaco şi-a restabilit statu-quo-ul, Rainier III a dovedit că sângele apă nu se face. Timp de zece ani s-a iubit cu frumoasa acriţă franceză Gisele Pascal, pe care a părăsit-o în 1953, când au apărut suspiciuni cu privire la capacitatea sa de a procrea. Adică de a naşte un moştenitor. În 1956, Rainier era deja căsătorit cu Grace. În sfârşit, o Cenuşăreasă devenise prinţesă.

Nefericita Antoinette
Am tot vorbit de bărbaţii Casei Grimaldi, dar dacă e să spunem drept, nici poveştile femeilor născute în această veche familie princiară europeană nu sunt mai prejos. Părinţii lui Antoinette şi ai lui Rainier, Charlotte (fiica lui Louis şi a cântăreţei de cabaret din Algeria) şi Pierre Polignac, au avut de la început o căsătorie de convenienţă. Trebuia asigurată legitimitatea eredităţii la tronul principatului. Certurile dintre cei doi au fost atât de mari, încât divorţul era inevitabil. El s-a produs în 1930, când Antoinette avea 10 ani şi Rainier 7. Antoinette a crescut, în aceste condiţii, fără prea mare încredere în instituţia căsătoriei (nici exemplul bunicului nu era prea elocvent, nici cel al străbunicului). E de înţeles că avea să aibă trei copii în afara căsătoriei (născuţi între 1947 şi 1951), Elisabeth-Ann, Christian şi Christine, abia după naşterea celei de-a doua fiice acceptând cererea în căsătorie a tatălui copiilor, un avocat monegasc, Alexandre-Athenase Noghes.
Din păcate, mariajul nu a durat nici trei ani. Antoinette a mai fost căsătorită cu Jean-Charles Rey, preşedinte pe atunci al Consiliului Naţional al Principatului Monaco, de care divorţează. Cea de-a treia căsătorie, cu balerinul John Gilpin, promitea să fie de durată. Însă doar după doar şase săptămâni, Gilpin moare în urma unui atac de cord.

Prinţul Albert II
Caroline, Stephanie şi Albert II sunt cei trei copii ai cuplului de aur al Casei Grimaldi – unul dintre cele mai longevive şi stabile din ultimele generaţii ale familiei conducătoare a principatului Monaco. După moartea lui Grace, în 1982, Rainier III a condus singur până la moartea sa, în anul 2005. De atunci, tronului principatului monegasc a revenit prinţului Albert II. Căsătorit cu înotătoarea de nivel olimpic Charlene Wittstock, prinţul are deja doi copii în afara căsătoriei (cu alte două femei), Jazmin, în vârstă de 22 de ani, şi Alexandre, de 9 ani. După cum se vede, viaţa privată a fiecăruia dintre membrii familiei Grimaldi poate fi subiect de scenariu de film!

Citeste alte istorii interesante aici.