UN MENIU/ O ZI – 8 februarie 1905
Un meniu din colecția Maurice-Andre Piat, donată Bibliotecii Municipale din Dijon. Colecția sa număra peste 6.000 de meniuri, din care cea mai mare parte a ajuns în patrimoniul bibliotecii dijoneze: 2463 de meniuri, prin donația făcută de soția sa, Simone, și alte 3144, cumpărate de la moștenitori.
Meniul acesta este de la un prânz din data de 8 februarie 1905, în localitatea Les Vigneaux, din departamentul Hautes-Alpes, regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur. Les Vigneaux este un sit protejat, cu mai puțin de 400 de locuitori, situat într-un peisaj de poveste, între lacuri și ghețari. Cândva, aici, pe versantul sudic, se întindeau (și) podgorii (de unde și numele localității), azi însă zona este căutată în special pentru varietatea de plante, unele endemice.
Sursa meniu: http://patrimoine.bm-dijon.fr/