M.A.T.C.A. – parteneriat de vârf într-un proiect de incluziune socială a grupurilor vulnerabile

Traversăm o perioadă în care tot mai multe persoane intră în categoria grupurilor vulnerabile, din punct de vedere social – și nu vorbim aici numai de vârstnici – dar și de tineri care, din lipsa condițiilor pentru completarea educației sau în contextul unui mediu inadecvat problemelor de azi ale econonomiei de piață nu reușesc să își construiască un traseu care să-i așeze deasupra „liniei de plutire”. Pentru toate cazurile care apar – înmulțindu-se parcă în progresie geometrică – sunt prea puține inițiativele de genul celei care a fost lansată joi, 30 octombrie, cu concursul a cinci asociații neguvernamentale cu o bogată experiență în formarea resurselor umane, într-un corpus de meserii pentru care există cerere pe piața muncii.

Asociaţia ANCE EUROPE împreună cu “AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane (A.N.S.R.U), Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC), Fundaţia Doina Levintza şi Athens Network of Collaborating Experts (ANCE), Grecia, au lansat joi, la Centrul Socio-cultural „Jean Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, proiectul “M.A.T.C.A.” – “Muncă – Adaptabilitate – Tradiţie – Coeziune – Acţiune” POSDRU/168/6.1/S/145899.

IMG_1691

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1.: “Dezvoltarea economiei sociale”, număr de referinţă pentru contractul de finanţare nerambursabilă POSDRU/168/6.1/S/145899.

Obiectivul general al proiectului – ne informează promotorii lui – este sprijinirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii şi promovarea incluziunii sociale prin intermediul dezvoltării de structuri ale economiei sociale, din două regiuni: Bucureşti – Ilfov şi Nord – Vest.

„Astfel, atingerea obiectivului major al proiectului va duce la crearea a şase structuri de economie socială (SES), din care patru în mediul rural, în cadrul cărora vor lucra 39 de persoane. Domeniile de activitate sunt: organizarea de evenimente, catering, atelier de ceramică, magazin on-line de obiecte tradiţionale maramureşene, atelier de croitorie şi magazin on-line cu show-room pentru articole vestimentare de lux şi accesorii.

Proiectul M.A.T.C.A. are un caracter inovativ, care constă în dezvoltarea de programe specifice de integrare a persoanelor provenite din grupuri vulnerabile – instruire, prin programe de formare şi iniţiere pentru angajaţii SES-urilor, inclusiv dezvoltarea competenţelor de utilizare TIC, programe de mentoring în domeniul antreprenoriatului, prin dezvoltarea de structuri de integrare şi facilitare a accesului pe piaţa muncii a persoanelor din grupuri defavorizate (ateliere de creaţie, târguri de economie socială, Ziua Porţilor Deschise), precum şi prin activităţi de promovare şi marketing a produselor/serviciilor furnizate de SES-uri, care vor arăta importanţa economiei sociale.

Esenţială este crearea unei reţele de colaborare între cele şase SES-uri înfiinţate în cadrul proiectului şi alte întreprinderi de economie socială sub egida MATCA (brand de economie socială deţinut de “AUR” – A.N.S.R.U).

Proiectul M.A.T.C.A., care se derulează pe parcursul a 12 luni, va contribui pe termen lung la incluziunea pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile prin intermediul programelor integrate de informare şi de consiliere; va duce la creşterea şi consolidarea competenţelor, la creşterea nivelului de cunoştinţe practice pentru grupurile vulnerabile, prin iniţierea în diverse meserii cerute pe piaţa muncii. În egală măsură, proiectul va contribui la creşterea gradului de implicare a autorităţilor locale şi a celor centrale, a ONG-urilor în procesul de incluziune socială, la dezvoltarea economiei sociale şi, implicit, a creşterii economice a sectorului terţiar al economiei, prin înfiinţarea unor SES, care vor oferi servicii şi produse într-o manieră inovativă la nivelul pieţelor locale.”