Gestul ospitalitatii

Imi spunea deunazi un prieten ca astazi Craciunul la romani tine mai degraba de „priceperea aducerii aminte a gestului stramosesc al ospitalitatii”.
Intr-o societate care este legata cu fire tot mai subtiri, mai fragile, de „traditii” si de „trecut”, cele cateva zile mari de sarbatoare – precum Craciunul si Pastile – par sa fie cele mai profunde instrumente de lupta impotriva „disiparii in prezent” si a „dizolvarii in viitor”. Un „prezent” si un „viitor” puternic individualizate.
Macar in astfel de zile nevoia de a ramane in armonie cu „grupul” – familia, prietenii, comunitatea – se manifesta pregnant, iar ofranda alimentara (in forma ei cea mai simpla, de a invita pe cineva la masa ta, sa se bucure alaturi de tine) este cel mai obisnuit si cel mai important dintre gesturile pe care le facem.