Stihul de duminică: „Geometrii somnoroase”

Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate

înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate

(luna doarme într-un ou de argint)

oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale

cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale